BNR: Creșterea consumului a creat mai multe locuri de muncă în străinătate decât în țară
Creșterea consumului din ultima perioadă a încurajat mai mult importurile decât producția internă, astfel că a creat locuri de muncă mai degrabă în străinătate decât în țară, a transmis conducerea BNR, în deschiderea Conferinței Naționale a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România.
„Păstrarea macrostabilității este esențială, trebuie să avem grijă de echilibrul economniei ca de ochii noștri din cap”, a spus viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Lucian Croitoru.
„Creșterea consumuluui a creat locuri de muncă mai degrabă în alte țări, importurile crescând mai repede decât exporturile. Producția internă nu a făcut față cererii. Nu suntem împotriva stimulării consumului, dar recomandăm un dozaj în aplicarea măsurilor și stimulentelor”, a mai spus Lucian Croitoru.
La rândul său, Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat strategia „România competitivă”, arătând că puterea de cumpărare a populației poate crește – conform strategiei – de la 57% din media UE în prezent la 70% din media UE în 2020, numai dacă economia crește sustenabil.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro