Home Actualitate BNR a redus rata dobânzii cheie la 5%
Actualitate

BNR a redus rata dobânzii cheie la 5%

Consiliul de Administrație (CA) al BNR a decis luni să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 5,25% la 5%, prima scădere din martie 2012, precum și rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) de la 8,25% la 8% pe an.

BNR a redus rata dobânzii cheie la 5%
BNR a redus rata dobânzii cheie la 5% · Foto: Business Magazin

 “În ședința din 1 iulie 2013, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,00% pe an de la 5,25% începând cu data de 2 iulie 2013. Începând cu aceeași dată rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) va coborî la nivelul de 8% pe an, de la 8,25%, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit va fi de 2% pe an față de 2,25%”, se arată într-un comunicat al BNR.

Totodată, CA al băncii centrale a stabilit menținerea ratelor aplicate pentru rezervele minime obligatorii (RMO) constituite de bănci pentru pasivele sub doi ani, la 20% în valută și 15% în lei.

BNR urmărește gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar și monitorizează atent evoluțiile interne și ale mediului economic internațional, astfel încât, “prin ajustarea graduală a conduitei politicii monetare și utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure stabilitatea prețurilor pe termen mediu și stabilitatea financiară”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună