Home Actualitate BNR a împrumutat șase bănci, prin repo,...
Actualitate

BNR a împrumutat șase bănci, prin repo, cu 2,03 miliarde lei

Banca Națională a României (BNR) a împrumutat miercuri șase bănci cu 2,03 miliarde de lei printr-o operațiune repo, la dobânda de politică monetară, de 3,5%, fiind pentru a doua oară în această lună când instituțiile de credit au apelat la facilitatea oferită de banca centrală.

BNR a împrumutat șase bănci, prin repo, cu 2,03 miliarde lei
BNR a împrumutat șase bănci, prin repo, cu 2,03 miliarde lei · Foto: Business Magazin

 Prin licitațiile repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale și preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară. Banii sunt împrumutați, de regulă, pentru o săptămână.

Pe fondul unei lichidități mai ridicate de care au dispus băncile dobânzile au fost mici începând cu luna septembrie, astfel că BNR a acordat împrumuturi prin repo doar la începutul lunii aprilie, de 1,18 miliarde lei.

“Credem că recenta creștere neașteptată în rata ON (over night – cu scadența de o zi) este rezultatul finanțării deficitului bugetar prin depozite atrase din piața monetară de către MF, înaintea decontării de joi a eurobond-ului vândut sâptămâna trecută. Un astfel de scenariu ramâne însă speculativ, întrucât presupune ca majoritatea cheltuielilor MF sunt proiectate pentru finalul lunii, în vreme ce surplusul de lichiditate estimat la circa 3 miliarde lei nu este filtrat de piață.

Totuși, în aceste condiții, continuăm să avem o perspectivă pozitivă asupra lichidității interbancare dincolo de viitorul apropiat, în vreme ce credem că dacă suma injectată la operațiunea repo este similară cu cea de circa 2 miliarde lei de la operațiunea precedentă, am putea asista la scăderea ratei ON în jurul a 2% în urmatoarele zile”, arătă un raport ING Bank transmis miercuri dimineață.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună