Black Friday: cum a apărut evenimentul anual și de unde îi vine numelui
Anual, oamenii din întreaga lume sunt nerăbdători să prindă ofertele de Black Friday, care să răspundă nevoilor lor, însă puțini știu cum a apărut ideea acestui eveniment anual și cum a primit numele de Black Friday.
Totul a început cu doi bancheri de pe Wall Street, Jim Fisk și Jay Gould. Cei doi au cumpărat cantitate semnificativă de aur în SUA, în speranța creșterii prețului global și pentru a-l vinde cu profituri uriașe.
În schimb, vineri, 24 septembrie 1869, în ziua denumită ulterior Black Friday, piața aurului din SUA s-a prăbușit și acțiunile lui Fisk și Gould au semănat faliment pe Wall Street.
Ani mai târziu, Black Friday și-a căpătat semnificația actuală, iar pentru americani, această zi are o dată clară: e vinerea care urmează după Ziua Recunoștinței. Astfel, oamenii se trezesc după masa festivă și se îndreaptă spre magazinele fizice, dar și virtuale.
În ultimii doi ani, în care pandemia de coronavirus a întors lumea cu susul în jos, shopping-ul online a devenit o necesitate.
Ofițerii de poliție din Philadelphia au fost primii care au asociat Black Friday cu momentul de după Ziua Recunoștinței. Acest lucru se întâmpla în 1950, când un val de suporteri au venit în oraș pentru un meci, blocând traficul și provocând haos general. Polițiștii nu și-au putut lua liber, lucrând în ture întregi și obositoare pentru a controla prăpădul din acea zi de Black Friday.
Ulterior, numele s-a răspândit, iar comercianții au transformat totul în avantajul lor. Așa că, astăzi, Black Friday este cel mai mare eveniment de cumpărături din SUA, zi în care magazinele reduc prețurile pentru a spori profiturile și a da startul sezonului festiv.