Home Actualitate Black Friday 2013 a adus la eMAG comenzi...
Actualitate

Black Friday 2013 a adus la eMAG comenzi de 23 de milioane de euro

La eMAG, de Black Friday, au foist comandate 250.000 de produse ȋn valoare totală de 23 milioane de euro, peste estimările inițiale, susține compania într-un comunicat.

Black Friday 2013 a adus la eMAG comenzi de 23 de milioane de euro
Black Friday 2013 a adus la eMAG comenzi de 23 de milioane de euro · Foto: Business Magazin

“Reducerile în valoare totală de 10 milioane de euro au susținut dublarea comenzilor față de anul trecut”, spune Iulian Stanciu, Director General eMAG.

La startul Black Friday, ora 06:55, pe site-ul eMAG erau 100.000 de oameni. În momentul de vârf, au fost 160.000 de vizitatori simultan pe site, iar pe parcursul ȋntregii zile au fost înregistrate 3,1 milioane de vizite. Creșterea traficului față de anul trecut a fost susținută de zona de telefoane mobile, care a generat 450.000 de vizite și 13.000 de comenzi.

Cea mai mare comandă plasată de pe telefonul mobil, echivalentul a 22.000 de euro, a fost un Ford Kuga.Livrarea produselor a ȋnceput de vineri, iar jumătate dintre acestea vor ajunge la clienți ȋn cursul zilei de 25 noiembrie. Pȃnă la data de 29 noiembrie, toate comenzile vor fi livrate.

În total, clienții eMAG au cumpărat, de Black Friday, 40.000 de tablete, 30.000 de telefoane, 10.000 de televizoare, 12.000 de camere foto și video, 45.000 de produse electrocasnice, de la frigidere și mașini de spălat, până la mixere, storcătoare și expresoare. Cel mai rapid ritm de vânzare a fost la categoria tabletelor de 99 de lei: în primele 5 minute au fost vȃndute 1.000 de tablete, 3 tablete pe secundă. În topul vȃnzărilor s-a situat și categoria produselor de bricolaj pentru casă și grădină, cu 9.000 de produse. Prin intermediul eMAG Marketplace, cel mai bine s-au vândut jucăriile și cărțile: 10.000 de jucării și 17.000 de cărți vândute. 

Pe parcursul unei singure zile, pe eMAG s-au comandat 60 de autoturisme în valoare de peste 1 milion de euro de la Dacia, Ford, Mitsubishi, Hyundai și Mercedes-Benz. Mai mult, au fost generate peste 300 de cereri suplimentare din partea clienților care și-au dorit autoturismele, dar care nu au reușit să plaseze o comandă în oferta de Black Friday. 

Din categoria auto a venit, ȋn acest an, și cel mai scump produs comandat online: Mercedes-Benz, Clasa E 220 CDI Sedan, în valoare de 45.000 de euro. Primul autoturism, un Ford Focus, a fost deja livrat ȋn București.

Iulian Stanciu conduce afacerile eMag, iar Dan Ostahie este șeful Altex.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună