Bitdefender corectează exagerările din jurul modelului de inteligență artificială Claude Mythos: majoritatea celor 181 de „exploituri" Firefox raportate de Anthropic sunt de fapt „semi-exploituri" - dovezi de concept testate în condiții de laborator, nu arme funcționale

◆ Cele 181 de exploit-uri Firefox raportate de Anthropic au fost testate fără mecanismele de protecție ale browserului – Bitdefender le numește „semi-exploit-uri”: dovezi de concept, nu arme funcționale ◆ Dar nu toate rezultatele Mythos sunt exagerate: într-un test pe FreeBSD NFS, un sistem de partajare a fișierelor în rețea, modelul a obținut autonom acces complet de administrator pe o mașină reală, fără a crea un mediu artificial de test ◆ Zugec avertizează că modelele de tip Mythos urmează traiectoria instrumentelor de testare automată apărute acum două decenii, dar cu o diferență critică de viteză: capacitatea va fi disponibilă tuturor în 6-18 luni, nu în ani ◆ Compania de securitate cibernetică pornită din România susține că a detectat compromiterea bibliotecii Axios – un atac nord-coreean care a vizat peste 100 de milioane de descărcări săptămânale – la 6 minute după publicarea codului infectat, înainte de orice raportare publică

O mare parte din vulnerabilitățile (exploit-urile) raportate de Anthropic pentru modelul de inteligență artificială Claude Mythos au fost testate în condiții de laborator, fără mecanismele de protecție pe care orice browser sau sistem de operare le au în funcționarea normală, arată o analiză publicată de Martin Zugec, Technical Solutions Director la Bitdefender. Compania de securitate cibernetică fondată în România le numește „semi-exploit-uri” – dovezi de concept, nu arme funcționale. Dar nu toate intră în această categorie: într-unul dintre teste – cel asupra FreeBSD NFS, un sistem de partajare a fișierelor în rețea folosit pe servere – modelul a obținut autonom acces complet de administrator pe o mașină reală, fără nicio condiție artificială.

„Interpretarea corectă nu este «prin urmare, Mythos nu e periculos». Este aceasta: distanța dintre a găsi vulnerabilități și a le exploata se închide, iar în unele cazuri Mythos a închis-o deja”, scrie Zugec.
Zugec clarifică un aspect tehnic în mare parte. O vulnerabilitate este un defect de cod care, în anumite condiții, ar putea permite unui atacator să facă ceva ce nu ar trebui să poată face. Un exploit este programul funcțional de atac care folosește acel defect pentru a obține un rezultat concret – acces la date, preluarea controlului, blocarea unui sistem. A găsi vulnerabilități este dificil; a scrie un exploit care funcționează pe un sistem real, cu toate protecțiile active, este semnificativ mai dificil.

Rezerva tehnică menționată de Anthropic, dar puțin preluată, este explicită: cele 181 de exploit-uri Firefox au fost testate „pe un cadru de testare care imita un proces de conținut Firefox 147, fără sandbox-ul browserului sau alte mecanisme de protecție în profunzime”. Browserele moderne rulează conținutul web în mai multe straturi de izolare (sandbox-uri), concepute special pentru a limita efectul unei vulnerabilități chiar dacă aceasta este exploatată. Exploatarea reală a unui browser presupune înlănțuirea mai multor vulnerabilități pentru a evada din fiecare strat. Cele 181 de exploit-uri au fost testate fără aceste protecții – volumul este de 90 de ori mai mare decât în cercetarea anterioară a modelului Opus 4.6 (care găsise 112 defecte), dar categoria este aceeași.

Cazul FreeBSD NFS, în schimb, nu vine cu nicio astfel de rezervă. Vulnerabilitatea avea 17 ani, iar Mythos a construit autonom un exploit complet care permitea unui atacator fără niciun acces prealabil să obțină control total de administrator pe un server real. „Fără cadru de testare. Fără sandbox eliminat”, scrie Zugec. Separat, o înlănțuire de patru vulnerabilități care evadează atât sandbox-ul browserului, cât și pe cel al sistemului de operare reprezintă, potrivit analizei Bitdefender, „o creștere reală a plafonului de capabilitate – nu doar de volum”.

Zugec notează și o limitare importantă: Mythos operează pe programe cu sursă deschisă, cu acces complet la cod, în containere izolate – nu este modul în care funcționează majoritatea atacurilor asupra companiilor. „Apărătorii au acces la codul sursă, la contextul de execuție și la date comportamentale de referință pe care atacatorii externi, de regulă, nu le au”, scrie el.

Zugec compară emergența modelelor de tip Mythos cu apariția instrumentelor de testare automată a vulnerabilităților, numite „fuzzere”, acum două decenii. Când au apărut la scară mare, îngrijorarea era că atacatorii le vor folosi pentru a găsi breșe mai repede decât apărătorii. Așa a și fost – dar azi fuzzerele sunt un instrument defensiv esențial: platforma OSS-Fuzz a Google a găsit preventiv zeci de mii de vulnerabilități în programe cu sursă deschisă.

Diferența critică este viteza. „Fuzzerele au avut nevoie de ani pentru a deveni un vector semnificativ de amenințare. Capacitatea modelelor de limbaj în acest domeniu avansează în luni”, scrie Zugec, citând declarația lui Logan Graham, șeful echipei de testare a riscurilor de la Anthropic, care estimează un termen de 6-18 luni până când și alte companii vor avea modele cu capacități similare.
„Cadrul corect nu este «Mythos este periculos în mod unic», ci «această capacitate va fi peste tot, mai repede decât a fost cazul cu fuzzerele»”, argumentează Zugec.

Analiza Bitdefender identifică două căi complementare prin care codul de încredere devine vector de atac. Prima: analiza directă a codului cu sursă deschisă – bibliotecile pe care se bazează aproape toate programele moderne sunt publice, iar un model de tip Mythos le poate analiza autonom la scară largă, fără acces special.

A doua: atacuri asupra persoanelor care întrețin aceste biblioteci. Zugec citează două cazuri recente. În 2024, un atacator a construit metodic o relație de încredere cu echipa care întreținea biblioteca XZ Utils – o componentă de compresie a datelor prezentă în majoritatea serverelor Linux – și a inserat o „ușă din spate” distribuită prin canalele normale de actualizare. În martie 2026, un actor statal nord-coreean a compromis calculatorul personal al dezvoltatorului principal al bibliotecii Axios – un instrument cu peste 100 de milioane de descărcări săptămânale – și a publicat versiuni infectate ale codului.
Bitdefender susține că sistemul său de monitorizare comportamentală a detectat compromiterea Axios la 6 minute după ce pachetul infectat a fost publicat, blocând execuția pe terminalele protejate înainte de orice raportare publică.
„Cele două căi nu sunt explicații concurente. Sunt abordări complementare care converg către aceeași concluzie: a avea încredere în software nu este o strategie de securitate fiabilă”, scrie Zugec.

Zugec argumentează că răspunsul nu este abandonarea securității clasice – patch-urile, perimetrele de rețea, semnăturile de viruși rămân necesare – ci recunoașterea că acestea nu mai sunt suficiente ca strategie unică. Datele citate de Bitdefender arată că 84% din atacurile cu severitate ridicată, dintr-o analiză a 700.000 de incidente de securitate, au folosit instrumente deja prezente în sistem – tehnica numită „living off the land” – în loc să introducă programe noi.

Principiul propus de Zugec este același care a fost aplicat deja în securitatea rețelelor: „zero trust” – verifică ce face fiecare proces în timp real, indiferent de sursa din care provine, în loc să ai încredere în el pentru că vine dintr-un program cunoscut. Combinat cu reducerea dinamică a suprafeței de atac – restricționarea accesului fiecărui utilizator strict la instrumentele pe care le folosește efectiv, nu la cele pe care administratorul presupune că le-ar putea folosi – modelul schimbă ecuația: nu mai depinzi de cunoașterea prealabilă a vulnerabilității.
„Ceea ce schimbă Mythos este că găsirea vulnerabilităților și dezvoltarea exploit-urilor sunt mai rapide, mai ieftine și accesibile actorilor care nu le puteau realiza înainte. Asta ridică plafonul de capabilitate al atacatorilor la fiecare nivel. Detecția comportamentală și reducerea dinamică a suprafeței de atac ridică costul succesului pentru atacatori la fiecare nivel, ca răspuns. Această relație nu slăbește pe măsură ce capacitatea AI crește. Devine mai importantă”, conchide Zugec.