Home Actualitate Bilanțul reuniunii Consiliului European....
Actualitate

Bilanțul reuniunii Consiliului European. Ce a obținut România

Reuniunea liderilor europeni de la Bruxelles pe tema bugetului 2014-2020 a fost eclipsată de la bun început de certitudinea că Germania vrea să amâne pentru anul viitor discuțiile, dacă nu se ajunge la un compromis rezonabil. Și era greu de așteptat un compromis, atâta vreme cât disputa era multiplă: încercările Marii Britanii de a impune o reducere a cheltuielilor cu birocrația stufoasă a UE, al…

Bilanțul reuniunii Consiliului European. Ce a obținut România
Bilanțul reuniunii Consiliului European. Ce a obținut România · Foto: Business Magazin

“Am ajuns pe la jumătatea Consiliului European. Prima jumătate s-a desfășurat în 2012, a doua se va desfășura în 2013, în prima parte a anului; să sperăm, undeva, ianuarie – februarie”, a declarat președintele Traian Băsescu la întoarcerea de la Bruxelles, afirmând că s-au făcut totuși progrese în discuțiile de joi și vineri. “Primul element a fost că solicitările de reducere a bugetului, venite din partea statelor membre net contributoare, variau între 50 de miliarde și 200 de miliarde de euro. Măcar acum știm precis un lucru: reducerea va fi de 100 de miliarde față de propunerea Comisiei. Al doilea element pe care îl consider foarte important este că până în prezent s-au găsit niște soluții mai mult sau mai puțin acceptate, pentru reducerea a 70 de miliarde; urmează ca, până la următorul Consiliu, să se găsească soluții pentru alte 30 de miliarde”.

Președintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a propus inițial la Bruxelles un buget de 973 mld. euro, cu 75 mld. euro mai mic decât cel propus anterior de Comisia Europeană. “Pentru noi lucrurile arătau foarte rău în propunerea inițială a domnului Van Rompuy”, a spus Traian Băsescu. “Cofinanțarea, care era propusă în proiectul Van Rompuy de 75% – am reușit să o readucem la 85%. TVA eligibil și cofinanțare de 85% în loc de 75% înseamnă pentru bugetul de stat al României 2,2 la 2,4 miliarde de euro pe an.”

În privința prefinanțării (ponderea din valoarea contractelor care reprezintă plăți în avans), aceasta era în propunerea Van Rompuy de 2%, însă ulterior s-a acceptat o prefinanțare de 4%. “Îmi propun ca în acest interval, care e un interval de negociere și de pregătire a următorului Consiliu, să ajungem, totuși, la 7% măcar prefinanțări, ceea ce ar fi extrem de important”, a precizat președintele. În privința subvențiilor, Băsescu a asigurat că pentru exercițiul bugetar 2014 – 2020, agricultorii români vor avea la plăți directe o creștere graduală de cel puțin 5 miliarde de euro. În plus, s-a renunțat la propunerea lui Van Rompuy ca alocările viitoare de fonduri europene pentru țările membre să se facă în funcție de rata actuală de absorbție pentru fiecare țară.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună