Big data și cutia Pandorei

Un fost “scriitor de discursuri” al lui Tony Blair povestește că a fost insistent rugat de consilierul pentru tehnologie al premierului britanic să includă în discursul pentru CBI (Confederation of British Industry) câteva rânduri despre strategia pentru broadband. Blair a spus: “Okay. Dar vă dați seama că n-am habar ce înseamnă asta?”. Se întâmpla în 2001, dar situația nu prea s-a schimbat de atunci: cu rare excepții, politicienii nu înțeleg tehnologia.

Dacă în 2001 chestiunea la ordinea zilei era relativ simplă (iar consilierul l-a lămurit pe Tony Blair foarte scurt: e vorba de a face internetul să meargă mai repede), astăzi lucrurile sunt mult mai complicate, iar subiectul major este “Big Data” – adică volumele imense de informații pe care unele companii precum Google sau Facebook le dețin. Iar aceste informații sunt despre noi și noi suntem cei care le-am furnizat. Așa se face că două cărți apărute zilele acestea ar trebui să își găsească locul pe noptierele politicienilor, pentru că analizează viitorul nostru, al tuturor, într-o lume în care tehnologia este coaptă pentru a exploata la maximum aceste volume uriașe de date.
Prima dintre ele ilustrează varianta optimistă: “Big Data – A Revolution That Will Transform How We Live, Work, and Think”, de Viktor Mayer-Schönberger și Kenneth Cukier. Deși autorii subliniază componenta etică și pun în evidență pericolele utilizării cu rea-intenție a analizelor pe baze de date imense, precum și unele urmări previzibile (de exemplu, viața privată va deveni mult mai puțin privată), accentul cade mai degrabă pe posibilitățile care se deschid. Deja tradiționalele tehnici de “data mining” se completează cu tehnici automate de curățire și corelare a datelor nestructurate, cu analize statistice și diverse alte tehnici, astfel încât probleme complexe precum previziunile meteorologice de lungă durată sau studiul încălzirii globale devin abordabile. {i nu e vorba doar de cercetări academice. De exemplu, cercetătorii de la Google au putut să prevadă cu o remarcabilă acuratețe modelul de răspândire a gripei cauzate de virusul H1N1.

Varianta oarecum mai pesimistă este prezentată de Jaron Lanier și se numește “Who Owns the Future?”. Lanier este considerat părintele realității virtuale și aportul său la unele zone aplicative precum teleprezența este considerabil. Cu toate acestea, activitatea sa din ultimii ani este mai degrabă orientată spre analiza modului în care noile tehnologii influențează oamenii și societatea. Eseul “Maoismul digital” a produs nu doar vâlvă, ci și stupoare, pentru că marchează o schimbare radicală de optică: după ce la începuturi era unul dintre entuziaștii susținători ai “noului web” (Web 2.0), a devenit unul dintre criticii cei mai vehemenți ai web-ului participativ de astăzi. În cartea “You Are Not a Gadget” duce mai departe abordarea ideologică, iar Wikipedia nu iese de loc bine, la fel ca toate formele de “inteligență colectivă”. Însă cartea recent apărută abordează aspecte sociale și economice implicate de ceea ce el numește Siren Servers – o metaforă pentru rețele gigantice clădite de cele mai luminate minți tehnice de pe planetă. Iar aceste rețele colectează datele care generează venituri imense, fără să plătească nimic. E suficient să amintesc că doar Google valorează peste 260 de miliarde de dolari ca să ilustrez ordinul de mărime.

În opinia lui Lanier, avansurile tehnologiei vor diminua numărul de joburi și, astfel, vor lovi în clasa mijlocie. Dincolo de aspectele sociale, Lanier vede o lume tot mai divizată între stăpânii tehnologiei și noi, ceilalți, reduși la statutul de iobagi prin raportare la valoarea informației. Un exemplu pe care îl oferă se referă la sistemul de traduceri automate de la Google, care se bazează pe potriviri statistice pe volume imense de texte pe care alții le-au furnizat gratuit. Jaron Lanier vede salvarea într-o economie a nanoplăților, în care furnizorul unor informații să fie recompensat atunci când acestea sunt folosite.

Chiar dacă nu cred în soluția lui Jaron Lanier, cred că tehnologia ne apropie de un prag dincolo de care totul se schimbă. Big Data deschide cutia Pandorei.