Bicicletele Pegas, în zodia capitalismului

Atelierele Pegas reprezintă mai mult decât un proiect, sunt visul american adaptat în România: visul românesc – “niște băieți pasionați pornesc o afacere și la un moment dat au succes”, spune Andrei Botescu, un antreprenor de 35 de ani. “Mai sunt câteva cazuri izolate în IT, dar proiecte de afaceri direct din stradă numai în America se întâmplă, numai în țările mai dezvoltate”, zâmbește Botescu, inițiatorul proiectului care se dezvoltă în clădirea Ciclop de pe bulevardul bucureștean Magheru. De câteva luni, aici e sediul Atelierelor Pegas, un fel de “time machine” de unde noile Pegas își iau zborul spre nostalgicii bicicletei din Epoca de Aur și tinerii iubitori de vintage. Lanțuri și spițe în graffiti, miros de cauciuc, o acadea și un tricolor pierdute într-un coș de nuiele, tabloul cu Ceaușescu sprijinit de perete și labirintul parcării dezafectate prin care se vede cerul fac scenografia locului de unde se nasc sau mai bine zis, renasc visele din copilărie ale oamenilor mari de azi.

Cele două modele Pegas – Strada 1 pentru bărbați și Strada 2 pentru femei – au fost inspirate de Kent și Modern, două dintre variantele originale, și sunt disponibile cu una sau trei viteze. Frâna acționată de la picior, care nu se mai găsește la alte modele, plăcuța detașabilă pictată și roțile albe sunt câteva dintre particularitățile de design pe care le propun Atelierele Pegas. Într-un colț e păstrat un Pegas Camping pliabil gri, cu șaua joasă și lungă și vopseaua sărită. Sigla înaripată lipsește, dar ea a căpătat acum o nouă viață: este matrița pentru noile modele.

Vrea ca afacerea-i să prindă aripi

“Nu uita, ești tânăr cât mai vrei să călătorești cu Pegas”, spune inscripția de pe tricoul lui Andrei Botescu, tânărul de la care a pornit totul. Implicat în timpul liber și în munca la o asociație dedicată luptei împotriva consumului de alcool și droguri, spune despre Pegas că “este mai mult decât un proiect comercial, e un proiect social”. Sursa de inspirație pentru nenumărați artiști din toate timpurile, Pegasul înaripat i-a adus și lui ideea pentru punerea în aplicare a cunoștințelor acumulate la masteratul în sociologie făcut la Universitatea Lund din Suedia. Masterat care l-a ajutat foarte mult să înțeleagă fenomenul Pegas. “Dacă înțelegi ceva, atunci îți asumi niște riscuri. Dacă nu ai o bază teoretică, înoți în necunoscut și totul ți se pare înfricoșător.” A plecat din țară ca să studieze undeva unde sistemul de învățământ este mai dezvoltat, mai competitiv și orientat spre rezultate palpabile; “e dur, dar constructiv”. Susține că nu s-a gândit nicio clipă să se stabilească acolo: “Îmi place să trăiesc aici, mă simt foarte bine. Sunt probleme, într-adevăr, cu economia, cu politicul, dar viața socială e perfectă”. A luat de la suedezi spiritul muncitor și de organizare, seriozitatea și modestia lor: “Acolo, când e program de muncă, se muncește, când e distracție, se distrează. Suedezii nu își doresc o prosperitate materială manifestă, sunt echilibrați, la ei nu trebuie să arăți foarte mult că ai bani, trebuie mai degrabă să arăți că ești un om bun, că ești de cuvânt, că ești serios și, chiar dacă ai probleme, poți să zâmbești și să ajuți pe oricine are nevoie.”

La cei 35 de ani ai lui nu are amintiri prea clare despre perioada comunistă, știe că au fost lipsuri, dar are amintirile unui copil normal. De aceea, ideea proiectului Atelierele Pegas a venit la șase ani după întoarcerea în țară și după finalizarea masterului din 2002: “Nu a fost o idee venită din senin, ci una pe care am căutat-o astfel încât să se plieze pe ceea ce studiasem și pe ideea lucrării de diplomă, despre teoria postmodernă a culturii”. Tânărul afacerist detaliază că această teorie vorbește despre valorile reinterpretate în prezent și despre cum se formează anumite reprezentări bazate pe mituri, imagini, emoții. Frica de hoți l-a îndemnat să sune la vechea fabrică Tohan Zărnești și să caute un Pegas: după ce i s-au furat niște biciclete Mountain, a simțit nevoia să caute ceva “foarte cool”, dar care să nu atragă atenția. “Dom’le, nu se mai fac” i-au răspuns cei de la Tohan, unde se fabrică acum doar armament.