Când Berlinul strănută, Bucureștiul răcește. Fabian Billing, managing partner, McKinsey Germania și Austria: Economia Germaniei este puternic interconectată global, așa că orice criză locală devine contagioasă

♦ Pentru România, Germania este principalul partener comercial, astfel că economia locală depinde de această țară, fabricile locale depind de comenzile pe care le dau companiile nemțești ♦ Peste 7% din toate importurile lumii sunt bunuri care provin de Germania, cea mai puternică economie din Europa.

Germania este acum în criză din cauza situației din piața energiei, mai exact din cauza prețurilor actuale record și a faptului că până la începutul războiului din Ucraina cea mai puternică economie europeană era dependentă de gazele rusești, iar acum nu mai are acces la resursele ieftine din această țară. Problema este că o bună parte din economia lumii depinde de Germania, așa că orice criză locală se va extinde dincolo de granițele statului amplasat în inima Europei – atât la propriu, cât și la figurat.

„Peste 7% din importurile lumii sunt produse care provin din Germania. Economia Germaniei e puternic interconectată global, așa că orice criză locală devine contagioasă“, spune Fabian Billing, managing partner, McKinsey Germania și Austria.

El adaugă că în prezent cea mai puternică economie de pe Bătrânul Continent e lovită din plin și nu doar din cauza situației din piața de energie. Totuși, de aici a pornit principala problemă, care s-a extins și la nivel de industrie și consum.

„Urmează 12 luni dificile, dar eu cred că Germania are resursele să iasă din această criză chiar mai puternică“, afirmă executivul companiei de analiză și consultanță globală.

Pe termen scurt însă, situația este dificilă, iar asta se va răsfrânge și asupra României, Germania fiind principalul partener comercial al țării. Astfel, economia României depinde de evoluția economiei nemțești. Fabricile locale depind de comenzile pe care le dau companiile din Germania. Anul trecut, exporturile locale către această țară s-au ridicat la aproape 15 mld. euro, adică 20% din total. Totodată, România a importat din Germania bunuri de 18,3 mld. euro, ceea ce înseamnă 18% din total sumei plătite pe produse aduse de peste graniță.

Principalul motor al economiei, dar și al exporturilor românești, îl reprezintă industria auto, unde mii de firme activează. Acestea produc, în mare parte – excepție fac Dacia și Ford -, componente auto, piese care pleacă mai apoi în special către fabricile din Germania, unde se asamblează mașinile. Și pentru Germania, industria auto a fost de-a lungul ultimilor decenii un motor de bază al economiei.

Actuala criză din piața de energie scumpește tot, de la materii prime la alimente sau mașini. Prețurile mai mari duc la o reducere a consumului. Iar crizele anterioare ne-au arătat că primele tăiate de pe lista de consum sunt produsele scumpe, cele văzute drept investiții, cum e cazul mașinilor.

Așadar, dacă olandezii sau chinezii nu mai cumpără mașini nemțești, nici fabricile românești de componente nu au de lucru. Iar aceste unități de producție țin în spate circa 45% din exporturile locale.

În 2021, ultimul an pentru care există date publice, doar sub umbrela CAEN-ului (Obiect de activitate) 29 – Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor figurau aproape 600 de firme cu afaceri de 85,5 mld. lei și 135.000 de salariați. În realitate însă, există mai multe CAEN-uri sub care funcționează firme active direct sau indirect în industria auto.

După comerțul cu alimente, acest sector este cel mai important pentru businessul românesc din punct de vedere al valorii, iar asta arată dependența economiei de Germania.

„De regulă, crizele debutează cu o criză a cererii sau a ofertei într-un singur sector. Acum s-au întâlnit mai multe crize și totodată ele s-a extins în alte domenii foarte repede, ceea ce face ca situația să fie și mai dificilă“, explică Fabian Billing.

Clarisse Magnin, managing partner al biroului din Franța al McKinsey, spune că Franța și-a bazat dezvoltarea mai puțin pe industrie, ca Germania, și mai mult pe servicii, așa că în situația de față acest lucru se poate dovedi un avantaj.

Economia Germaniei este una puternic industrială, motiv pentru care, în prezent, din vârful de lance al Europei în ceea ce privește dezvoltarea, această țară a ajuns principalul bolnav, veriga slabă.

„Executivii din Germania au mai multe motive de îngrijorare. Doar că ce am remarcat e că grijile lor sunt diferite în funcție de industrie. Spre exemplu, cei din sectorul de lux sunt îngrijorați de situația din China, care reprezintă 40% din tot ce înseamnă consum de bunuri premium. Alții se uită la situația din energie sau la scena geopolitică a lumii“, adaugă Fabian Billing.

În această situație se pune problema dacă globalizarea are viitor, mai ales după ce și în pandemie au apărut tot mai multe voci care spuneau că trebuie să existe mai degrabă colaborare regională sau dezvoltare locală.

„Eu cred cu tărie în globalizare, cred că putem fi mai eficienți dacă reușim să colaborăm la nivel mondial. Astfel se creează economiile de scală. E mai eficient dacă fiecare face ce știe, la ce se pricepe. În felul acesta poate crește nivelul de dezvoltare al întregii lumi, așa cum am văzut în ultimele decenii“, completează Axel Karlsson, senior partner al McKinsey Suedia.

Însă, pentru a vorbi despre prosperitate și despre dezvoltare și globalizare, trebuie să existe pace în lume, adaugă el, oferind exemplul Ucrainei care era un important producător de anumite bunuri. Iar din cauza războiului, acestea nu mai sunt accesibile.

„În era actuală, pendulul înclină dinspre globalizare spre localizare, vedem tot mai multe abordări naționaliste. Cred că ținând cont de situația din prezent, soluția e undeva la mijloc. Nu cred în ideea să produci totul local, pentru că nu așa se pot dezvolta sectoare tot mai complexe, cu valoare adăugată mai mare. E bine să relochezi unele fabrici din Asia în Europa, dar nu toate.“

Astfel, afirmă Axel Karlsson, trebuie să alegi ce produci în funcție de ciclul de dezvoltare în care se află economia. Spre exemplu, în cazul României, nu e bine să revină mare producător de haine ieftine. „Dar se poate orienta către sectorul de lux, unde prețurile încasate de fabrici sunt mai mari.“

În anii ’90, producția de îmbrăcăminte și încălțăminte contribuia cu circa 30% la exporturile României, fiind pilonul de bază al acestora. România era o destinație ieftină pentru piețele din Vest, plus că avea forță de muncă bine pregătită și o poziție geografică favorabilă. Doar că acest sector este unul cu valoare adăugată minimă, fapt pentru care și salariile din industrie sunt mici, de multe ori apropiate de minimul pe economie.

Odată cu globalizarea, retailerii de tip mass-market s-au reorientat spre Asia, unde forța de muncă e chiar mai ieftină. Au rămas însă, momentan, aceia care produc haine și pantofi de lux. Totuși, per total s-au închis mii de fabrici, iar sute de mii de angajați au plecat din industrie.

În paralel, treptat, s-a dezvoltat sectorul auto, iar acum se vorbește tot mai mult despre IT ca domeniu de viitor pentru România.

„Această abordare naționalistă trebuie privită din două perspective. Pe de-o parte avem idea de competitivitate și dezvoltare prin sectoare cu valoare adăugată mai mare. Pe de alta, se pune problema sustenabilității – e mai eficient să transporți bunurile pe distanțe mai mici – și cea a ricurilor. Mai exact, războaiele sau acțiunile protecționiste – reducerea sau interzicerea exporturilor de anumite bunuri – pot crea probleme. De aceea trebuie găsit un echilibru“, conchide Axel Karlsson.