Beatrice Daniș, BrandTailors: Despre admirație, o altfel de opinie

Astăzi, la patru ani de la instalarea incertitudinii economice în România, opinia domniei sale este cu atât mai validă, în contextul în care, după mulți ani în care așa-ziși mari manageri români se asociau exclusiv cu indicatori de performanță pe creștere de doi digiți, tot aceștia bat în retragere și refuză să mai dea declarații de orice fel presei.

Oare de ce? Să fie de vină faptul că jurnaliștii specializați pe teme economice și-au schimbat profilul și scriu despre travel & leisure sau că acestor “mari manageri” le e frică să se asocieze cu scăderi de performanță sau chiar cifre pe negativ, ca nu cumva să-și strice CV-ul în caz că se gândesc să migreze către alte companii?

Eu cred că jurnaliștii sunt mai abitir interesați de felul în care acești manageri fac față realității nefavorabile, dar că între timp este imposibil să mai ajungi la vreunul dintre manageri fără să treci de ușa vreunui PRist, așa-zis specialist în comunicare corporatistă, care nu numai că pretinde să primească întrebările cu două săptămâni înainte de întrevederea jurnalistului cu “împăratul” organizației astfel încât să aibă el suficient timp să ticluiască niște răspunsuri lipsite de substanță pe care să le pună ulterior în gura managerului, dar are și pretenția ca înainte de bunul de tipar să primească materialul să verifice el dacă textul este conform valorilor și filosofiei companiei pentru care lucrează. Mai mult, să te ferească Dumnezeu ca tu, jurnalist, să îndrăznești cumva ca în timpul întrevederii să “ieși” din agenda întâlnirii și să pui vreo întrebare incomodă pentru care nu are răspunsul pregătit, că imediat te trezești cu PRistul care sare ca ars în timp ce zice pe un ton diplomat “eu zic să nu ne abatem de la agendă!” sau “din păcate”, este un subiect pe care am vrea să-l evităm de data asta”.

Eh, și cam ăsta este instrumentul principal prin care managerii din România își construiesc o reputație de manageri de top. Evident, unii dintre ei mai asezonează PR-ul prost înțeles cu networking “de calitate”. Adică apar la tot felul de evenimente din înalta societate de business românească, prilej să discute cu alții ca ei despre realizările companiei sub înțeleapta lor conducere. Toți, mari strategi! Calitatea numărul unu a managerului de top din România: să fie un mare om de strategie de business, nu să știe cum se produc medicamentele, conservele de carne, ferestrele etc. Cei care au norocul să conducă companii mari din sectoare strategice pentru economia românească, se folosesc din plin de oportunitatea de a fi high profile speakers la conferințe sau evenimente care dezbat viitorul economic al României sau al industriei în care activează. Oamenii vin pregătiți cu câte un “ppt” pus la punct de o armată de PRiști, în care prezintă performanțele economice stelare aferente mandatului lor sau vin siguri pe ei la microfon și dau glas pe un ton ușor aromat unor truisme împrumutate fie din materialele de comunicare corporatistă folosite de companie la nivel global, fie din articole scrise în presa internațională de mai marii specialiști în domeniul economic. Mai există unii care nu doar consideră că sunt atât de valoroși încât opinia lor trebuie consemnată într-un articol, ci că înțelepciunea lor trebuie prinsă între coperțile unei cărți, ca să rămână referință de căpătâi pentru mai-novicii în domeniu. Vestea proastă este că și în alte țări mult mai educate în-tr-ale reputației personale lucrurile se fac la fel! Păcat că n-am inventat noi practicile astea, că păreau atât de românești!

Vestea bună este că încă mai există acei 3%, în opinia domnului Radu Furnică, 3% din managerii din România de care probabil restul de 97% nu au auzit vreodată sau dacă au auzit, nu-i recunosc ca fiind manageri de top, că vorba aia, ce manager e ăla care nu și-a construit o reputație în piață!? Ei bine, cei 3% cel mai probabil nu sunt doar business strategists, ci sunt vizionari, nu sunt doar manageri, ci sunt lideri, nu s-au preocupat de construirea unei reputații în exteriorul organizației pe care-o conduc, ci au construit o cultură organizațională pe care restul de 97% o invidiază în secret. Viziunea și leadership-ul sunt premisele ideale pentru reputație de valoare. Înmulțește-le cu un comportament umanist încurajator și vei obține o reputație de excepție. Apoi, pune totul la puterea a minimum 20 de ani de experiență în management la cel mai înalt nivel și vei obține un soi de reputație imposibil de clasificat, făcând din numele tău un reper istoric în domeniu respectiv. Cum stați cu aritmetica, dragi manageri de top?