Băutura pe care se bat până și pisicile (VIDEO)
A amesteca bere cu băuturi răcoritoare poate părea o blasfemie, dar berea "îndulcită" se dovedește a fi în anumite cazuri soluția salvatoare pentru piața berii.
Așa-numitele “radler” – bere amestecată cu băuturi răcoritoare precum Sprite, limonadă sau băuturi cu arome de fructe, păreau de neacceptat pentru cehi, cei care au inventat termenul Pilsner și au dat lumii berea Budweiser, dar aceste sortimente câștigă teren, după ce cehii au redus consumul de bere tradițională în anii de criză, îndreptându-se și către un stil de viață mai sănătos, scrie Reuters. Consumul de bere din Republica Cehă s-a redus în prezent la 144 litri pe an de la 160 litri la mijlocul anilor 2000, dar conduce în continuare în topurile mondiale.
Evident, situația Cehiei nu este singulară, fiind aleasă de Reuters doar pentru faptul că tradiția consumului de bere în Cehia este foarte puternică. Moda consumului de “radler” este însă susținută și în alte țări din Est, uneori cu concursul unor reclame haioase sau măcar memorabile, cum e cazul acestui recent clip unguresc unde până și pisica apreciază băutura cea dulce, ca și al parodiei sale apărute ulterior: