Băsescu: "Se înșală cei care-mi recomandă să ma urc pe Muntele Găina să contemplez ce se întâmplă"
Revizuirea Constituției în acord cu rezultatele referendumului din 2009, continuarea reformelor și lupta cu corupția și evaziunea fiscală sunt prioritățile pentru perioada următoare, a declarat miercuri președintele Traian Băsescu, care a promis că le va susține așa cum a făcut-o și până acum, în ciuda etichetei de "dictator" care îi este aplicată de opoziție.
“Oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta de ‘dictator’, voi continua să susțin fără rezerve toate instituțiile statului care lupta contra corupției – Poliție, Parchet, Justiție. Se înșală cei care-mi recomandă să ma urc pe Muntele Găina să contemplez (sic!) ce se întâmplă și din când în când sa mediez”, a spus șeful statului.
El a admis că austeritatea și eforturile luptei cu criza au fost resimțite greu de populație, la care s-a adăugat “procesele extrem de dificile de modernizare”, finalizate în legi ” extrem de controversate sau nu foarte bine primite de cei cărora li s-au adresat” – codul penal și de procedură penală, codul comercial și de procedură comercială, legile de reformare a justiției, restructurarea aparatului bugetar prin plecarea a peste 200.000 de oameni din sistem, codul muncii, legea educației, legea răspunderii ministeriale și legea asistenței sociale, “care a afectat un număr considerabil de oameni care trăiau nejustificat din alocații sociale”.
“Toate au creat pe bună dreptate un sentiment de nesiguranță în societate, chiar dacă eu am câștigat alegerile având ca principală axă discursul legat de reformarea statului”, a recunoscut președintele, adăugând că “poporul și-a făcut datoria și a fost supus procesului de austeritate, iar acum este rândul politicienilor să asigure stabilitatea țării și continuarea reformelor”. “Ar fi păcat ca politicieni lipsiți de responsabilitate să dea cu piciorul sacrificiilor pe care de doi ani le fac românii.”
“Acum suntem acolo unde trebuie, pentru că datorită eforturilor poporului România a ieșit din recesiune”, a precizat Băsescu, exprimându-și speranța că INS va confirma la mijlocul lunii februarie că România a avut anul trecut o creștere economică de 2,5%, “una dintre cele mai mari din UE”.
Marea problemă a populației este ce se întâmplă în continuare, însă “vreau să le spun românilor că știu ce trebuie făcut”, a subliniat Băsescu. Cele mai importante lucruri sunt “revizuirea Constituției ca pilon de flexibilitate a statului și ca răspuns la votul românilor de la referendumul din noiembrie 2009, când peste 80% au votat pentru parlament unicameral și un număr maxim de 300 de parlamentari”.
Toate partidele, fără excepție, se fac că uită aceasta, dar nu ezită să spună că ascultă vocea poporului, a acuzat președintele. “N-aș crede pe niciunul dintre ei, indiferent ce declară. Niciunul n-a vrut să miște lucrurile înainte, deși au primit proiectul de Constituție”, a spus președintele.
“Este nevoie de o lege electorală care să-i promoveze pe cei mai buni, nu pe cei ieșiți la alegeri pe locul 2 sau 5 în preferința alegătorilor. Este nevoie de lupta cu corupția și evaziunea fiscală. Și este nevoie de un comportament modest și decent al politicienilor. Când țara e în austeritate, deranjează comportamentul arogant și lipsit de modestie al unora dintre ei.”