Băsescu respinge Memorandumul cu FMI, din cauza accizei la carburanți
Președintele Traian Băsescu a anunțat, luni seară, că a decis să nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenți la carburanți.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, luni seară, că a decis să nu aprobe Memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenți la carburanți.
“Este doar o declarație de presă. Subiectul, legat de memorandumul care mi-a fost trimis spre aprobare, de către Guvern, care abordează două teme: aprobarea discuțiilor cu FMI, CE și BM, și, cea de-a doua, aprobarea semnării memorandumului de către miniștrii Chițoiu și Voinea, pentru aprobarea negocierilor purtate de Guvern cu Fondul și Banca Mondială și semnarea scrisorii Guvernului către FMI, care ar trebui să intre în board-ul FMI în decembrie”, a anunțat, președintele Băsescu, în debutul declarației de presă de la Cotroceni.
El a anunțat că a decis să nu aprobe acest memorandum.
“Am decis să nu aprob acest memorandum, pentru că pe pagina a treia este făcută mențiunea, la obligațiile pe care le asumă Guvernul, majorarea accizei la carburanți”, a afirmat Traian Băsescu.
Președintele a precizat că nu își va asuma această măsură pe care o consideră “antieconomică, împotriva intereselor României și a șanselor de relansare economică”.
“Nu voi semna memorandumul și vreau să avertize și Guvernul și parlamentul să renunțe la minciună, pentru că neaplicarea acestei taxe se recuperează prin reducerea cheltuielilor cu 1,5 miliarde de lei la Ministerul lui Dragnea și am mai văzut eu un excendent de resursă pus la plata excedentului datoriei. Ar însemna 2,1 miliarde dintr-o singură privire”, a susținut Băsescu.
El a menționat că, legal, documentul nu poate fi înaintat, pentru că este un acord internațional și este obligatorie aprobarea de către președinte.
În memorandumul convenit cu FMI și prezentat de MEDIAFAX ka jumătatea lunii noiembrie, se afirmă : “Pentru a atinge ținta de deficit, vom implementa măsuri adiționale. Începând din 2014, inflația va fi adăugată ca un element în formula de indexare a accizelor. Accizele la carburanți vor fi de asemenea majorate cu 7 euro cenți pe litru”.
În luna noiembrie, premierul Victor Ponta afirma că Guvernul va menține prevederile proiectului de buget pe anul viitor, inclusiv introducerea accizei de 7 euro cenți la litrul de carburant, deoarece au fost negociate cu FMI și CE, iar președintele Traian Băsescu a semnat “acordul” cu aceste instituții deși putea să nu semneze.
Premierul se referea însă atunci la noul acord cu FMI, nu la memorandumul care survine primei misiuni de evaluare din noul acord.
DECLARAȚIILE PREȘEDINTELUI:
– Voi vorbi despre memorandumul trimis de Guvern, care are două subiecte: aprobarea rezultatele discuțiilor cu FMI și Banca Mondială și aprobarea semnării memorandumului de către Chițoiu și Voinea, potrivit Mediafax.ro
– Nu voi semna acest memorandum pentru că una dintre condițiile asumate de Guvern este majorarea accizei la carburanți.
– Nu doresc măsuri care să frâneze lansarea economică. Guvernul nu are nevoie de această măsură. Această măsură va afecta pensiile mai mult decât creșterea de 3 la sută.
– Consider că Guvernul trebuie să renunțe la creșterea accizei. Prețul combustibului nu este afectat doar de această acciză, ci și de creșterea taxei pe construcții speciale.
– Vreau să avertizez și Guvernul și Parlamentul: să renunțe la minciuni. Bugetul mai cuprinde o minciună. Taxa pe construcții este evaluată ca venit, la 480 de milioane. Așa cum este introdusă ordonanță poate produce orice sumă între 500 de milioane și 15 miliarde, dar eu cred că o aplicare rezonabilă a acestei taxe aduce circa 2 miliarde de RON la buget. Deci, aici este o altă rezervă pe care Ponta o ascunde.
– Legal, nu poate fi înaintat pentru că este un acord internațional și este obligatoriu semnarea de către președinte. Ei pot modifica și legea, dar nu cred că pot da OUG pentru constituție. I-am avertiat de mutl să reia negocierile cu Guvernul. Nu semnez acest memorandum. Pentru că, de fapt, este fără precedent.
– Au fost guverne în dificultate și au trebuit să mărească fiscalitatea, dar acest guvern nu este în dificultate. Ei vor doar să-și creeze resurse pentru alegerile din 2014 și nu este corect să facă asta pe spatele celor săraci.