Home Actualitate Băsescu: Nu sunt propagandist pentru Miș...
Actualitate

Băsescu: Nu sunt propagandist pentru Mișcarea Populară. Așa ceva nu fac

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Arad, după ce a avut o discuție cu edilul municipiului, finul său Gheorghe Falcă, că el nu este pe post de propagandist pentru Mișcarea Populară.

 Băsescu a fost întrebat de un jurnalist dacă l-a convins pe Gheorghe Falcă (PDL) să treacă la Mișcarea Populară.

“Nu discut așa ceva nicăieri și eu nu sunt pe post de propagandist pentru Mișcarea Populară, fie că vorbim despre partid sau despre fundație. Așa ceva nu fac”, a răspuns Traian Băsescu.

Președintele Băsescu a ajuns în jurul orei 13.00 la Primăria Arad, unde finul său, primarul Gheorghe Falcă, l-a așteptat în fața Palatului Administrativ. Cei doi au o întrevedere în biroul edilului-șef, alături de cei doi viceprimari ai municipiului, dar fără presă.

Președintele a mers la primărie după ce a vizitat șantierul Autostrăzii Nădlac-Arad.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună