Băsescu: La Bruxelles, România a obținut un compromis convenabil
Consiliul European informal de la Bruxelles a ajuns la un "compromis acceptabil din punctul nostru de vedere" în privința participării țărilor non-euro la reuniunile zonei euro, adică obiectivul urmărit de România, a declarat luni seară președintele Traian Băsescu.
Statele non-euro, dar semnatare ale tratatului, vor participa la summiturile zonei euro ori de câte ori se discută probleme de interes general pentru piața unică, legate de competitivitate sau de eventuale modificări strategice în zona euro, de modificări de politici strategice în zona euro, a explicat Băsescu. S-a stabilit că zona euro va avea minim două întâlniri pe an, la care cel puțin la una participă toți semnatarii tratatului, dacă în cea de-a doua s-ar discuta strict probleme ale zonei euro. Când sunt situații în care se întâlnește numai zona euro, premergător se organizează un Consiliu European, la care se discută eventual problemele care i-ar afecta pe toți cei 27 și abia pe urmă se rămâne în grupul celor 17.
“Deci eu cred că s-a obținut un compromis convenabil, atât statelor din zona euro, cât și statelor semnatare ale tratatului”, a conchis președintele.
Pactul fiscal la care luni au aderat 25 de țări și care va fi semnat la 1 martie intră în vigoare când este ratificat de 12 state. În momentul de față, 25 de state au anunțat că intenționează să semneze tratatul pe data de 1 martie. “Noi am fost printre cei care au susținut ca în tratat să fie inclusă și obligația de respectare a nivelului maxim de îndatorare prevăzut de Acordul de la Maastricht, cu mecanismele care se vor declanșa automat, dar astăzi nu am stabilit cum va funcționa acest mecanism. Este sarcina Eurogrupului și a Comisiei să facă niște propuneri pentru modul cum se declanșează mecanismul cu privire la gradul de îndatorare excesiv”, a afirmat Băsescu. Nivelul maxim de îndatorare acceptat este de 60% din PIB.
A mai rămas de clarificat, la nivel național, modul de introducere în Constituție a obligației de a respecta deficitul structural de cel mult 0,5% din PIB. Spre exemplu, formularea completă – aș vrea să v-o citesc, ca să înțelegeți unde este interpretarea -, spre exemplu, formularea tradusă, încă nu avem varianta în limba română, dar traducerea din engleză este următoarea: “Regulile menționate la paragraful I – cele legate de deficitul excesiv – vor fi transpuse în legea națională a părților contractante, cel mai târziu la un an de la intrarea în vigoare a acestui tratat, prin prevederi cu forță juridică și caracter permanent, de preferință constituțional, sau prevederi care prezintă în alt mod garanții că vor fi respectate și asumate pe tot parcursul proceselor naționale bugetare”. Există state care au alt tip de legi decât România, care se votează cu două treimi sau cu 75% din numărul de parlamentari, în cazul cărora nu mai e necesară introducerea în Constituție.
“Noi avem răgazul de a modifica Constituția până la sfârșitul anului 2013, din acest punct de vedere, pentru că tratatul este prevăzut să intre în vigoare la 1 ianuarie 2013. Sigur se poate întâmpla să intre în vigoare mai repede și atunci avem un alt tip de problemă. Spre exemplu, în momentul în care 12 state l-au ratificat el intră în vigoare. Nu exclud posibilitatea ca 12 state să ratifice tratatul înainte de 1 ianuarie 2013. Vreau să cred că România va fi una dintre aceste țări”, a mai spus șeful statului.