Băsescu: Am promulgat Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe 2014
Președintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, că a promulgat Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat pe 2014.
“Am promulgat Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat, așa cum am anunțat”, a spus Băsescu.
El a menționat că nu are nimic cu acest buget.
“Nu a existat în intenția mea să opresc acest buget”, a spus Băsescu.
Băsescu a declarat, joi, că Bugetul nu a sosit la promulgare, că se așteaptă să primească legea luni și că o poate analiza, înainte de a lua o decizie, până pe 29 decembrie, el precizând că va promulga imediat Bugetul asigurărilor sociale.
Parlamentul a adoptat, miercuri, bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, în prezența premierului Victor Ponta și a miniștrilor.
Șeful statului a precizat, în mai multe rânduri, că va respinge Bugetul în condițiile în care acesta conține creșterea accizei la carburant.