Banii nu aduc fericirea, dar cultura organizațională, da?

O prietenă m-a întrebat despre compania X, se gândea să meargă la un interviu de angajare acolo. Ea se află acum într-o poziție de management, cu angajați în echipă, mașină de serviciu pe care o poate folosi oricând, proiecte care par interesante, cel puțin din exterior, beneficii extrasalariale și, totuși, caută „ceva”… O altă prietenă ar vrea să schimbe domeniul în care lucrează pentru că, „după pandemie, s-a schimbat totul” – ea nu își caută însă activ un alt job din cauza contextului economic. O alta muncește și îmi spune zilnic cât de mult îi displace munca ei, în timp ce un amic „rezistă” la locul de muncă până când va reuși să își dedice tot timpul antreprenoriatului… Dacă stau să mă gândesc, nu cunosc pe nimeni din cercul apropiat de prieteni care să se declare mulțumit cu locul unde muncește în acest moment. Cred că asta este una dintre principalele probleme cu angajații ale liderilor de azi – care poate, după pandemie, așteptau la normalizarea lucrurilor în ceea ce privește relațiile cu colegii. Pe de altă parte, cred că „nefericirea la locul de muncă” este una dintre „bolile” care nu îi ocolesc nici pe managerii din companii. Iar atunci când și liderii sunt neimplicați – cred că este și mai greu să găsești implicare la nivelul celorlalți angajați.

Postpandemie, un cuvânt despre care credeam că va dispărea din vocabularul angajatului modern, „quiet quitting” este mai valid ca niciodată – cel mai recent studiu Gallup realizat la nivel global arată că, de fapt, majoritatea angajaților sunt în „quiet quitting”, în timp ce un procent important trec chiar prin „loud quitting”. De asemenea, la nivel global, 51% dintre angajați sunt deschiși să își schimbe jobul sau caută activ unul nou. La nivel european, lucrurile stau chiar mai rău decât atât: aici 71% dintre angajați ar fi în starea de quiet quitting. Lipsa unor creșteri salariale în concordanță cu creșterea prețurilor, haosul generat de munca remote, lipsa găsirii unui prieten la birou, un management deficitar, stresul angajaților, cauzat de factori interni, cât și externi, precum inflația și problemele de sănătate, pot fi de asemenea o sursă de stres zilnic. Sau, pur și simplu, unii dintre angajați nu mai găsesc un sens la locul lor de muncă; iar despre asta vorbesc într-un articol din acest număr și specialiști ai pieței de HR de pe piața locală. Cauzele pot fi nenumărate – dar atunci când nu ai un lider care să le caute și să încerce să le rezolve – fiind el însuși în quiet quitting – ce se întâmplă?

Potrivit Wall Street Journal, lide­rii companiilor sunt în căutare de răspunsuri – mulți dintre ei au cheltuit bugete importante pe servicii  de sănătate mintală pentru angajați, pe servicii de îngrijire pentru copiii angajaților și pentru bonusuri de wellbeing, însă acestea nu s-au tradus în angajați mai implicați. Pe de altă parte, mulți angajatori au angajat noi persoane, în timp ce angajații mai vechi au plecat și, în mod paradoxal, cei mai noi dintre ei sunt cei mai nefericiți la locul de muncă. Specialiștii citați în articolul din BUSINESS Magazin menționează și ei beneficiile aduse de bonusurile extrasalariale și de flexibili­tatea în ceea ce privește munca, însă vorbesc și despre cultura organizațio­nală. Ei o menționează ca fiind unul dintre aspectele principale ale rezistenței angajaților la un loc de muncă.

Despre cultura organizațională se vorbește, mai ales în discursuri publice, în toate companiile – fără să se explice exact ce înseamnă aceasta sau să se ofere un exem­plu de „bune practici”. Valorile sunt atașate conceptului de cultură organizațională – și sunt uneori expuse în tablouri ale corporațiilor, alături de mesaje motivaționale – însă pare că acestea nu funcționează, dacă discuțiile din afara biroului nu au nicio legătură cu aceste cuvinte expuse pe pereți, ci se rezumă la – „Nu îmi mai suport șeful/colegii/orele peste program/salariul/nu mai găsesc sensul muncii mele etc.”… Poate cultura organizațională este acel tip de cultură care reușește să ofere o soluție angajaților care au astfel de probleme. În 2019, cele mai mare companii din Statele Unite s-au reunit și au declarat că nu mai sunt „shareholder capitaliste”, ci „stakeholder capitaliste” – vor genul de capitalism care aduce beneficii tuturor celor care contribuie la dezvoltarea businessului – inclusiv angajați și comunități, nu doar acționari și superbogați. Despre ESG și sustenabilitate ați auzit cu toții, unele proiecte generează chiar rezultate,  însă campaniile axate pe rezolvarea problemelor angajaților pare că nu au succes. Așadar, nu pot să nu mă întreb, care este cultura organizațională ce ne poate aduce înapoi fericirea de la locul de muncă?  

Ioana Matei este editor Business Magazin