Home Resurse umane Bani, timp sau libertate? Ce aleg lideri...
Resurse umane

Bani, timp sau libertate? Ce aleg liderii generației care le vrea pe toate? (I)

Timp de generații, succesul a avut o definiție simplă, care însemna, în esență, mai mulți bani, o funcție mai mare, mai multă putere. Astăzi, însă, liderii aflați în jurul vârstei de 30-40 de ani par să rescrie regulile jocului. Întrebați…

Bani, timp sau libertate? Ce aleg liderii generației care le vrea pe toate? (I)
Bani, timp sau libertate? Ce aleg liderii generației care le vrea pe toate? (I) · Foto: Business Magazin

Timp de generații, succesul a avut o definiție simplă, care însemna, în esență, mai mulți bani, o funcție mai mare, mai multă putere. Astăzi, însă, liderii aflați în jurul vârstei de 30-40 de ani par să rescrie regulile jocului. Întrebați dacă ar alege banii, timpul sau libertatea, cei mai mulți nu au vorbit despre salarii sau bonusuri, ci despre ceva mai greu de cuantificat: opțiunile. Libertatea de a decide ce construiesc, cu cine lucrează și cum își investesc energia.

Paradoxul generației care conduce astăzi companii, echipe și proiecte este că niciodată nu au existat mai multe oportunități de carieră, mai mult acces la informație, tehnologie și mobilitate profesională. Și totuși, niciodată presiunea de a performa simultan în atât de multe roluri nu a fost mai mare. Sunt lideri, manageri, antreprenori, mentori, părinți, parteneri și, uneori, elevi ai propriei dezvoltări profesionale. Conduc organizații de sute sau chiar mii de oameni, dar în același timp încearcă să găsească spațiu pentru familie, sănătate, pasiuni și proiecte personale. În această ecuație, întrebarea „Ce înseamnă succesul?”, întrebare inclusă pentru anuarul 100 tineri manageri de top, ediția 2026, primește răspunsuri diferite față de cele pe care le-ar fi oferit generațiile anterioare. Poate cea mai surprinzătoare concluzie este că foarte puțini dintre cei intervievați au ales banii drept definiție principală a succesului. În schimb, un cuvânt apare obsesiv în răspunsurile lor: opțiuni. „Opțiuni. Succesul înseamnă libertatea de a alege — atât proiectele pe care le accept, cât și pe cele pe care le refuz, fără presiunea contextului”, spune Mircea Marin, Managing Partner al SVN România New Homes. Pentru el, succesul nu mai este despre acumulare, ci despre capacitatea de a lua decizii în acord cu propriile valori. Aceeași idee apare și în răspunsul lui Bogdan Isac, director în cadrul Citi pentru Europa Centrală și de Est, care definește succesul prin „posibilitatea de a decide”: direcția în care evoluezi, ritmul în care construiești și oamenii alături de care alegi să faci acest parcurs. Pentru el, banii și timpul sunt resurse, însă libertatea de alegere este adevărata valoare. În mod similar, Daniel Dărăban, Vice President of Products, Business Solutions Group la Bitdefender, spune că opțiunile sunt cele care oferă „liniștea reală”: capacitatea de a spune „nu” fără panică și de a alege conștient ce construiești mai departe. Această schimbare de perspectivă spune multe despre felul în care s-a transformat leadershipul. Dacă generațiile anterioare au construit cariere într-o logică a stabilității și a ascensiunii lineare, liderii de astăzi par să fie mai preocupați de sens, autonomie și impact. Nu mai caută doar următoarea promovare, ci contextul în care pot construi ceva relevant. „Nu cred că succesul real se măsoară în bani sau în titluri”, spune Adrian Moise, director data & AI la Salt Bank. Pentru el, succesul înseamnă libertatea de a alege unde îți investești energia, cu ce oameni construiești și ce fel de impact vrei să ai. „Contează mult să simți că există sens în ceea ce faci.” La rândul său, Andreea Dana Popescu, director general al PPC Blue România, vorbește despre succes în termeni aproape imposibil de măsurat într-un raport financiar: o echipă care crește, un proiect care prinde contur și o decizie asumată care se dovedește corectă. „Banii și timpul sunt instrumente, nu definiții”, spune ea. Poate că acesta este semnul cel mai clar al maturizării unei generații care a crescut într-o lume a performanței continue. După ani în care succesul a fost asociat cu cifre, poziții și indicatori financiari, liderii de astăzi par să fi ajuns la o concluzie diferită: adevărata bogăție nu este să ai mai mult, ci să poți alege.

Andreea Dana Popescu

Director general, PPC Blue România

Vârstă: 38 de ani

BIO

• Andreea Dana Popescu a preluat în 2024 rolul de director general PPC Blue România, companie care are ca scop oferirea de soluții integrate de mobilitate electrică prin extinderea rețelei de încărcare într-un mod accesibil și sustenabil. Compania are 23 de angajați.

• Cu background în segmentul financiar, Andreea s-a alăturat grupului Enel în 2016, acumulând o experiență managerială consistentă atât în zona de controlling, cât și de retail, în calitate de Head of Commercial Planning, Performance and Quality Management.

Ai renunța la stabilitate pentru mai mult control asupra timpului tău?

Nu le văd ca pe un compromis. Stabilitatea și controlul asupra timpului nu se anulează reciproc ci pot coexista, cu atât mai mult atunci când ești pasionat de ce faci și ești în locul potrivit. Când munca are sens, granița dintre timp personal și timp profesional devine mai puțin rigidă și mai puțin importantă.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opțiuni?

Banii și timpul sunt instrumente, nu definiții. Succesul, pentru mine, arată altfel: o echipă care crește, un proiect care prinde contur, o decizie asumată care se dovedește corectă. Să fii pasionat de ceea ce faci, într-o echipă cu care îți place să construiesti, cam asta înseamnă succesul pentru mine.

Ștefan Axinte

Cofondator, ITG Group

Vârstă: 39 de ani

BIO

• Ștefan Axinte este cofondator al ITG Group, ecosistem tehnologic internațional pornit în 2007. La bază programator, Ștefan a contribuit direct la transformarea companiei dintr-un start-up local într-un jucător regional cu operațiuni în 5 țări. În 2025, grupul a depășit venituri consolidate de 20,6 milioane euro, echipa numărând mai mult de
95 de angajați.

• Anul 2026 marchează borne majore: listarea pe piața AeRO a BVB (plasament de 5,2 mil. lei), extinderea în Franța și Germania, dar și dezvoltarea unui hub logistic și a unei fabrici la Nucet – Dâmbovița. În prezent, Ștefan urmează un Executive MBA și este implicat activ în educație prin Asociația ITG pentru Viitor. Dincolo de business, este tată a doi copii, pasionat de sporturi cu motor și implicat în proiecte educaționale pentru tineri și antreprenoriat.

Ce parte din activitatea ta îți aduce cei mai mulți bani și care îți aduce sens?

Cei mai mulți bani vin din IT Genetics. Este compania pe care am construit-o de la zero și principala mea sursă de venit, stabilitate și responsabilitate. Muncesc și pentru bani, nu doar pentru că îmi place ceea ce fac. Sensul vine însă din altă parte: vine de la oamenii care au crescut în companie, de la proiectele care se transformă din idei în realitate și de la sentimentul că am construit în timp ceva foarte frumos. Sens îmi aduc și momentele în care pot ajuta tineri antreprenori la început de drum sau implicarea în proiecte educaționale.

Ai renunța la stabilitate pentru mai mult control asupra timpului tău?

Nu aș renunța la stabilitate, am muncit mult pentru ea și simt că misiunea mea în IT Genetics nu e nici pe departe terminată. Îmi doresc însă, într-adevăr, un control mai bun al timpului. Cred că în următoarea etapă o să mă concentrez mai mult pe strategie, educație, relații, mentoring și proiecte cu impact, și mai puțin pe operațional.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opțiuni?

Cred că ideal este să ai opțiuni. Banii sunt importanți, pentru că îți dau siguranță, libertate și capacitatea de a construi mai departe. Dar timpul rămâne cea mai valoroasă resursă, pentru că este singura pe care nu o poți recupera. Pentru mine, succesul înseamnă să pot alege unde îmi pun energia, cu cine muncesc, ce proiecte accept, ce refuz și unde pot avea impact real. Nu mai văd succesul doar ca pe o cifră de afaceri sau ca pe un dividend la final de an. Cel mai mult contează să fii liniștit, că familia mea este bine, că oamenii din companie cresc, că partenerii au încredere în noi și în ce am construit până acum.

Adrian Moise

Director data & AI, Salt Bank

Vârsta: 34 de ani

BIO

• Adrian Moise are aproape 12 ani de experiență în banking, dintre care peste 10 ani dedicați domeniului data. În rolul actual, coordonează platforma de date end-to-end și proiectele bazate pe AI și machine learning. Pe scurt, aduce datele mai aproape de deciziile de zi cu zi.

• Salt Bank a fost lansată în urmă cu peste doi ani, în aprile 2024, iar numărul de clienți depășise pragul de 800.000 în primul trimestru al acestui an.

Ce parte din activitatea ta îți aduce cei mai mulți bani și care îți aduce sens?

Cea mai mare parte din activitatea mea profesională este, evident, legată de rolul de director data & AI, care vine și cu cel mai mare nivel de responsabilitate și implicare de zi cu zi.

Partea care îmi aduce sens, însă, este construcția în sine. Faptul că am avut șansa să construim lucruri de la zero, să formăm echipe și să transformăm idei în ceva real. Cred că cele mai bune momente sunt cele în care vezi cum oamenii, tehnologia și direcția businessului încep, să devină unitare, să tragă în aceeași direcție. Atunci simți că nu construiești doar produse, ci ceva care chiar are impact.

Iar echilibrul vine din lucrurile din afara jobului: din rolul de tată, din sport și din comunitățile din care fac parte. Sunt genul de lucruri care îți reamintesc că succesul nu înseamnă doar viteză sau rezultate, ci și să ai energie și sens pe termen lung.

Ai renunța la stabilitate pentru mai mult control asupra timpului tău?

Cred că, pentru mine, stabilitatea are valoare atunci când vine la pachet și cu spațiu de construcție, autonomie și sentimentul că poți influența cu adevărat direcția în care merg lucrurile. Nu am fost niciodată motivat doar de ideea de confort sau predictibilitate.

Mă atrag mai mult mediile în care poți construi, unde ai libertatea să testezi idei, să formezi echipe și să lași ceva în urmă. Inclusiv din motivul ăsta am făcut, la un moment dat, pasul dintr-o organizație foarte mare către o bancă digitală aflată în plină construcție. A fost o alegere care a venit cu mult necunoscut, dar și cu foarte mult spațiu de a descoperi, de a face altfel, mai bine pentru oameni și de a „experimenta”, cum spunem noi la Salt.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opțiuni?

Nu cred că succesul real se măsoară în bani sau în titluri. Pentru mine, succesul înseamnă mai mult libertatea de a alege: unde îți investești energia, cu ce oameni construiești și ce fel de impact vrei să ai mai departe.

Contează mult să simți că există sens în ceea ce faci ca să simți că ești de succes. Cred că e esența. Și apoi, mai cred că, odată cu experiența, începi să înțelegi că nu trebuie să alergi după absolut fiecare oportunitate și că uneori e la fel de important să știi ce alegi să nu faci.

Ionuț Ungurenuș

Retail Manager, RadicStar

Vârstă: 24 de ani

BIO

• În anul 2025, RadicStar a demarat implementarea proiectului finanțat prin DR-22, care vizează investiții în utilaje în valoare de 3.200.000 euro.

• Totodată, în perioada 01.01.2025 – prezent, societatea a deschis 8 noi magazine proprii, ajungând astfel la un total de 23 de locații. În prezent, compania derulează o investiție suplimentară de aproximativ 1.000.000 euro, constând în construirea unui nou atelier de mentenanță și a unui magazin la poarta fabricii.

• Compania are o cifră de afaceri de peste 160 de milioane de lei și 393 de angajați.

Ce parte din activitatea ta îți aduce cei mai mulți bani și care îți aduce sens?

În momentul de față, partea care îmi aduce cei mai mulți bani este salariul, dar nu acesta este aspectul esențial pentru mine acum. Ceea ce contează mai mult este faptul că pot contribui la dezvoltarea și continuitatea businessului. Sensul pentru mine vine din ideea de a duce mai departe ceva care are deja o istorie și de a ajuta afacerea de familie să evolueze într-o direcție de care să fim cu toții mândri.

Ai renunța la stabilitate pentru mai mult control asupra timpului tău?

Am crescut într-un context în care stabilitatea a fost mereu prezentată ca obiectiv principal, însă, spre deosebire de mulți tineri care caută azi flexibilitate maximă și program cât mai liber, eu nu simt nevoia de mai mult timp liber acum. Fiind implicat în businessul familiei, nu percep lucrurile în termeni de stabil vs. instabil, ci în termeni de responsabilitate și contribuție: mă gândesc constant cum pot ajuta la creșterea lui, nu doar cum să îmi fac minimul pentru a primi salariul.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opțiuni?

Pentru mine, succesul înseamnă în primul rând opțiuni. Banii și timpul contează, dar mai ales prin libertatea pe care ți-o oferă de a alege ce faci, cu cine lucrezi și în ce direcție mergi. În etapa în care sunt acum, mă motivează mai mult să construiesc ceva solid și să cresc, decât să urmăresc pur și simplu mai mult timp liber.

Andrei Mureșan

Group Deputy CEO, E-INFRA

Vârstă: 29 de ani

BIO

• S-a alăturat grupului în anul 2020, în cadrul companiei Nova Power & Gas, inițial ca Energy & Gas Market Analyst, ulterior devenind Head of Energy Trading, iar apoi Deputy CEO, iar din 2025 a preluat rolul actual.

• E-INFRA este unul dintre cei mai importanți investitori cu capital privat românesc în infrastructură critică, cu operațiuni integrate în energie, telecomunicații și construcții specializate. Grupul reunește companiile Nova Power & Gas, Electrogrup, Direct One, Netcity și WESEE, dezvoltând și operând proiecte strategice pentru economia României. Grupul, care are peste 1.500 de angajați, a avut în 2025 o cifră de afaceri de 800 mil. euro.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opțiuni?

Cred că astăzi aș alege opțiunile și accesul la experiențe din care pot învăța. Succesul îl leg tot mai mult de oportunitățile de învățare și de șansa de a întâlni oameni care au construit ceva, să le înțelegi deciziile, greșelile, momentele bune și perioadele grele. De multe ori, înveți mai mult dintr-o conversație sinceră decât dintr-un model perfect de business.

Am realizat că, într-o industrie care se schimbă atât de repede, avantajul real nu este că ai toate răspunsurile, ci că poți continua să înveți, să te adaptezi și să înțelegi perspective diferite. Gândesc mult pe termen lung, așa că mă interesează mai puțin câștigul rapid și mai mult ce pot înțelege acum ca să pot construi mai bine în timp.

Nicoleta Semionov

Tribe Lead Retail Business Intelligence, Raiffeisen Bank

Vârstă: 30 de ani

BIO

• Nicoleta Semionov, CFA, 30 de ani, este Tribe Lead (Director) Retail Business Intelligence în cadrul Raiffeisen Bank, unde coordonează inițiative ce transformă datele în decizii strategice și susțin dezvoltarea businessului de retail — de la analiza performanței canalelor de distribuție până la înțelegerea profilului clienților.

• Parcursul său profesional s-a construit pe rigoare analitică, capacitatea de a traduce complexitatea în direcții clare de business și dorința constantă de a genera impact real. Dincolo de rolul formal, Nicoleta se definește prin disciplină, curiozitate și o preocupare constantă pentru dezvoltare personală.

• Caută experiențe care o provoacă, învață continuu și vede succesul ca pe libertatea de a-și construi viața în acord cu valorile sale.

Ce parte din activitatea ta îți aduce cei mai mulți bani și care îți aduce sens?

Cred că cele mai profitabile investiții sunt cele pe care le faci în tine. Privind în retrospectivă, provocările pe care mi le-am setat singură — obiective ambițioase, decizii asumate și ieșiri repetate din zona de confort — au fost cele care mi-au modelat cel mai mult traseul, atât personal, cât și profesional. Disciplina și consecvența transformă efortul în rezultate, iar rezultatele în identitate. În ceea ce privește sensul, pentru mine el trebuie să existe în tot ceea ce fac. Dacă aș ajunge într-un punct în care ceea ce fac nu mai are sens, aș vedea asta ca pe un semnal clar că este momentul unei schimbări.

Ai renunța la stabilitate pentru mai mult control asupra timpului tău?

Da, pentru că, în cazul meu, controlul asupra timpului înseamnă stabilitate. Stabilitatea nu vine doar din predictibilitate, ci și din sentimentul că îmi pot organiza agenda în acord cu prioritățile mele reale. Când am claritate asupra modului în care îmi folosesc timpul, simt că am și control asupra energiei, productivității și deciziilor mele.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opțiuni?

Astăzi, succesul înseamnă în primul rând timpul pe care știu să îl valorific bine. Pentru mine, asta se traduce în trei direcții: timpul în care învăț constant ceva nou, timpul în care sunt prezentă și conștientă de cine sunt astăzi și timpul pe care îl investesc în versiunea mea viitoare. Banii și opțiunile sunt importante, dar capătă valoare reală doar atunci când îți oferă libertatea de a-ți construi viața în mod conștient.

Mircea Marin

Managing Partner — SVN Romania, divizia New Home

Vârstă: 35 de ani

BIO

• Este Managing Partner la SVN Romania, divizia New Home și investitor în real estate și dezvoltare imobiliară.

• Spune că se alimentează constant din podcasturi și cursuri online de business, din dialogul cu oameni a căror experiență o respectă și din călătorii care îi reașază perspectiva.

• Conduce prin încredere — stabilește direcția și lasă oamenii buni să livreze. Crede în construcția pe termen lung, în alegerile aliniate cu valorile și în răbdarea care devine cea mai importantă resursă a unui manager.

Ce parte din activitatea ta îți aduce cei mai mulți bani și care îți aduce sens?

Rolul de la SVN reprezintă fundația profesională și principala sursă de venit constant. Investițiile în real estate generează creșterea pe termen lung — și o fac, după părerea mea, cel mai bine în piețele unde valoarea reală vine din maturizarea zonelor și din înțelegerea ciclurilor, nu din cursa după randamente rapide. Sensul găsesc în altă parte: în oamenii cu care construiesc și în felul în care alegerile mele se aliniază — profesional, financiar și personal.

Ai renunța la stabilitate pentru mai mult control asupra timpului tău?

Nu cred că trebuie să alegi între cele două. Pentru mine, stabilitatea profesională este un mecanism prin care îmi păstrez controlul asupra timpului. Aș renunța la un rol mai mare doar dacă acesta ar începe să erodeze echilibrul pe care l-am construit.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opțiuni?

Opțiuni. Succesul înseamnă libertatea de a alege — atât proiectele pe care le accept, cât și pe cele pe care le refuz, fără presiunea contextului.

Cosmina-Loredana Păduroiu

Head of Risk Services, Risk Area, ING Hubs

BIO

• Loredana este un lider de transformare orientat spre business, cu o experiență solidă în sectorul bancar și financiar. În rolul său actual de Head of Risk Services la ING Hubs Romania, conduce inițiative complexe de transformare la nivel global, cu focus pe simplificarea proceselor, alinierea stakeholderilor și livrarea de soluții sustenabile în zona de risc și conformitate.

• Din acest rol, coordonează peste 280 de colegi.

• Anterior, a ocupat roluri de leadership în cadrul Allianz Technology, unde s-a specializat în management actuarial pentru reasigurări și asigurări în sectorul aviatic.

Ce parte din activitatea ta îți aduce cei mai mulți bani și care îți aduce sens?

Probabil sunt norocoasă să pot spune că activitatea care îmi aduce stabilitate financiară este și cea care îmi aduce cel mai mult sens. Îmi place tot ce ține de mediul corporate, de influențarea strategiei și performanței unui grup atât de mare cum este ING.

În același timp, rolul meu de Head of Risk îmi oferă posibilitatea de a contribui direct la dezvoltarea profesională a unui număr mare de oameni, iar asta are foarte mult sens pentru mine. Impactul asupra oamenilor și impactul asupra businessului merg, în cazul meu, mână în mână.

Ai renunța la stabilitate pentru mai mult control asupra timpului tău?

Cred că sunt într-un moment în care nu simt nevoia să aleg între stabilitate și control asupra timpului. Am un nivel ridicat de autonomie și un ritm de viață care funcționează pentru mine, chiar dacă poate din exterior nu pare definiția clasică a „work-life balance”.

Poate că nu pot merge într-o vacanță fără să verific mailurile timp de o săptămână, dar am învățat să compartimentez foarte bine și să fiu complet prezentă în ceea ce fac, fie că vorbim despre job sau despre viața personală. Pentru mine, echilibrul nu înseamnă neapărat separare perfectă, ci capacitatea de a-mi gestiona energia și prioritățile într-un mod sustenabil.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opțiuni?

Succesul, pentru mine, înseamnă să adorm greu din cauza entuziasmului pentru tot ce s-a întâmplat peste zi și să mă trezesc cu energie și curiozitate pentru ceea ce urmează.
Înseamnă să știu că mi-am creat opțiuni , atât pentru mine, cât și pentru oamenii cu care lucrez. Înseamnă libertatea de a alege, sentimentul că evoluez constant și încrederea că există mereu un „next level”.

Alin Zamfira

Președintele CA, grupul Periș

Vârstă: 35 de ani

BIO

• Este unul dintre cei mai tineri investitori din industria cărnii din România. La doar 35 de ani, a reușit într-un timp scurt să atingă obiective importante de business. Conduce Abatorul Periș – una dintre cele mai mari unități de procesare din țară – și coordonează un portofoliu divers de companii, de la cârnații de Pleșcoi la Szekely Falat.

• Cifra de afaceri a companiilor din grup s-a plasat, în 2025, la 186 mil. euro, cu un profit net de 3,4 mil. euro și EBITDA de
8,4 mil. euro. Grupul reunește 789 de angajați.

Ce parte din activitatea ta îți aduce cei mai mulți bani și care îți aduce sens?

Zona de producție și integrarea businessurilor aduc stabilitate și creștere. Sensul vine însă din faptul că producem local și că pot să îi dau copilului meu produse în care am încredere totală. Pentru mine asta contează enorm.

Ai renunța la stabilitate pentru mai mult control asupra timpului tău?

Cred că antreprenoriatul înseamnă exact asta, să renunți la ideea clasică de stabilitate ca să poți construi ceva al tău. Dar, paradoxal, când ai mai multe businessuri și sute de oameni care depind de tine, timpul tău nu mai este doar al tău. Azi nu mai caut neapărat mai mult timp liber, ci libertatea de a decide unde îmi investesc energia și ce construiesc mai departe.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opțiuni?

Opțiuni. Banii sunt importanți, dar adevăratul succes este să poți decide în ce direcție mergi fără să fii blocat. Să ai libertatea să construiești pe termen lung și să nu faci compromisuri doar pentru câștigul rapid.

Diana Hadar

Tax Director, KPMG în România

Vârstă: 40 de ani

BIO

• Diana Hadar este profesionist în materie fiscală, mentor pentru colegii ei mai tineri, coach și „orice altceva emerge din responsabilitatea mea față de echipă și față de oamenii alături de care am creat o comunitate”.

• Dincolo de joburi, este părinte, parteneră, prietenă, amică: „Ceea ce e minunat e că fiecare dintre aceste roluri și joburi ne umanizează în mod diferit”.

Ce parte din activitatea ta îți aduce cei mai mulți bani și care îți aduce sens?

Rolul meu profesional „formal” este, fără îndoială, zona care îmi aduce cele mai multe satisfacții financiare — prin proiectele pe care le coordonez, colaborările cu clienții și responsabilitățile pe care le am în cadrul organizației. Este spațiul în care îmi valorific experiența, disciplina și capacitatea de a construi rezultate concrete.

În același timp, sensul profund a ceea ce fac vine din echilibrul dintre această dimensiune profesională și rolul de mamă. Împlinirea apare mai ales atunci când văd impactul real al muncii mele — fie în proiectele dezvoltate, fie în oamenii alături de care lucrez — și când pot, în paralel, să contribui la creșterea și formarea copiilor mei. Tocmai această combinație dintre performanță profesională și viață personală face ca efortul de zi cu zi să capete pentru mine o semnificație autentică și durabilă.

Ai renunța la stabilitate pentru mai mult control asupra timpului tău?

Da, însă cu anumite nuanțe importante. Îmi doresc mai mult control asupra timpului meu și cred foarte mult în flexibilitate și autonomie în modul de lucru. În același timp, nu cred că aș renunța complet la stabilitate. Pentru mine, varianta ideală este mai degrabă un echilibru între libertatea de organizare și un nivel sănătos de siguranță profesională și personală. Sunt deschisă către formule care îmi oferă mai multă independență și flexibilitate, atât timp cât acestea rămân compatibile cu responsabilitățile pe care le am față de familie. Rolul de mamă influențează inevitabil modul în care iau deciziile importante, iar acest aspect mă face să privesc întotdeauna lucrurile și din perspectiva stabilității pe termen lung.

Ce înseamnă succes pentru tine astăzi: bani, timp sau opțiuni?

Astăzi, succesul înseamnă pentru mine o combinație între timp, echilibru și posibilitatea de a avea opțiuni reale. Desigur, stabilitatea financiară rămâne importantă, mai ales în contextul responsabilităților față de familie. Însă banii nu mai reprezintă singurul criteriu după care îmi măsor reușita și nici pragmatismul. Contează tot mai mult să am timp de calitate — pentru copilul meu, pentru mine și pentru lucrurile care au cu adevărat valoare în viața mea. În același timp, apreciez libertatea de a putea alege: ce proiecte accept, cum îmi organizez programul și unde aleg să îmi investesc energia și atenția. Pentru mine, succesul nu mai înseamnă doar atingerea unor obiective financiare, ci posibilitatea de a trăi în acord cu propriile valori și cu ceea ce consider autentic și important pe termen lung. Nu există „compromisuri rezonabile”, există doar oameni care dorm bine, pentru că au făcut ce le-a dictat conștiința, și oameni care nu sunt împăcați cu deciziile lor. Întotdeauna am procedat așa încât, dacă m-aș întoarce în timp, aș decide la fel.

de Ioana Matei, Ioana Mihai-Andrei

BUSINESS Magazin va lansa în curând CATALOGUL 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediția 2026, ce propune o schimbare de perspectivă, în care, dincolo de funcții și rezultate, ne uităm la cum arată, în realitate, viața profesională a unei generații pentru care un singur rol nu mai este suficient. Am căutat să înțelegem nu doar ce fac acești lideri în organizațiile lor, ci și ce construiesc în afara lor, ce îi motivează, ce aleg să refuze, cum reușesc să își păstreze prieteniile și cum își negociază echilibrul între bani, sens și libertate.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună