Bani de la stat pentru românii care își montează centrale sau panouri solare
În acest an, Administrația Fondului pentru Mediu va derula Programul „Casa Verde" privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, pentru care s-au alocat 44 milioane lei pentru finanțarea contractelor în vigoare și 95 milioane lei pentru contracte noi…
În acest an, Administrația Fondului pentru Mediu va derula Programul „Casa Verde” privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, pentru care s-au alocat 44 milioane lei pentru finanțarea contractelor în vigoare și 95 milioane lei pentru contracte noi și se estimează că aproximativ 15.000 de persoane fizice vor beneficia de finanțare, a declarat în cadrul unui interviu acordat Agerpres István Jakab, președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
Programul „Casa verde” se afla în curs de elaborare, iar vinerea trecută Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Viorel Lascu a declarat că programele Casa Verde, Casa Verde Plus, Natura, derulate prin Administrația Fondului pentru Mediu, vor fi lansate în luna noiembrie.
Acesta a spus că “formatul de lansare va fi unul public, nu pe site unde să dea năvală fiecare. Fiecare lansare va fi anunțată cu zece zile înainte, într-o conferință publică, atât Casa Verde, cât și Casa Verde Plus. Există bani. În momentul de față, AFM are cea mai mare colectare din istorie, există fonduri. În noiembrie se va drumul la programele principale, și Casa Verde Plus. Element important este că această Casa Verde Plus va fi deschisă autorităților, se va putea finanța partea de clădiri, spitale, școli, mai mult decât a pune doar panouri solare, inclusiv ce înseamnă izolație, elemente de construcție. Dar, normal, va avea și componenta de cofinanțare și va avea avantajul prefinanțării de 30% care nu exista până acum”
„Astfel, în vederea deschiderii unei noi sesiuni pentru această categorie de program au fost alocate fonduri de peste 90 milioane lei, fonduri de care vor beneficia aproximativ 15.000 de persoane fizice”, a spus președintele AFM în urmă cu câteva luni.
Acesta a menționat că modalitățile de finanțare și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii se vor regăsi în propunerea de ghid cu care vom veni în perioada imediat următoare, ghid care va fi supus dezbaterii publice pe site-ul ministerului.
LEGENDA CASCADEI BIGĂR, UNA DIN CELE MAI FRUMOASE DIN LUME – GALERIE FOTO
CUM ARATĂ CELE MAI FRUMOASE SATE DIN LUME – GALERIE FOTO
CÂND FOTOGRAFIILE FAC 1000 DE CUVINTE – GALERIE FOTO
REPORTAJ DIN ȚARA DOPURILOR DE PLUTĂ – GALERIE FOTO
CUM ARATĂ PISCINA CARE A COSTAT 2 MILIARDE DE DOLARI ȘI SE ÎNTINDE PE 8 HECTARE – GALERIE FOTO
CUM ARATĂ CEL MAI BUN HOTEL DIN ROMÂNIA – GALERIE FOTO
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET