Home Actualitate Bancpost testează din nou piața creditel...
Actualitate

Bancpost testează din nou piața creditelor de consum

Bancpost lansează un nou produs de creditare, "Creditul Nume Prenume" - credit de consum, pentru nevoi personale, nenominalizate. Produsul încorporează un nivel de personalizare care ține cont de profilul clientului și de informațiile privind istoria sa de credit, așa cum apare aceasta la Biroul de Credit.

Bancpost testează din nou piața creditelor de consum
Bancpost testează din nou piața creditelor de consum · Foto: Business Magazin

“Creditul Nume Prenume” implică o sumă cuprinsă între 500 și 10.000 de euro (1.500 – 40.000 de lei), o perioadă între 1 an și până la 5 ani și o ofertă de preț personalizată conform profilului financiar al clientului. Dobânda anuală variabilă este de între 9,5% și 13,9% (ROBOR la 3 luni plus marjă fixă) pentru creditul în lei, respectiv între 9% și 12% pentru creditul în lei. De exemplu, pentru un credit de 15.000 lei pe 5 ani, dobânda variabilă este de 10,9%, comisionul de administrare lunar 0,41%, rata lunară este de 387 lei, iar suma totală de rambursat este de 21.566 lei (DAE 17%).

“Recunoașterea individuală a fiecărui client trebuie integrată nu numai la nivelul relaționării cu clientul în unitățile băncii, ci și în arhitectura produselor. Noul produs furnizează această recunoaștere și cred că astfel facem un pas înainte către maturizarea pieței creditului în România. A merge înainte în această piață înseamnă a pune preț pe istoricul de plată al clientului în sistemul bancar și pe relația acestuia cu banca”, a declarat George Georgakopoulos, vicepreședinte executiv Bancpost.

Beneficiarii sunt persoane fizice rezidente în România, cu vârsta între 23 și 65 de ani, care pot face dovada că realizează venituri constante și nu au debite sau alte obligații neachitate la scadență către bancă.

Bancpost, controlată de grupul elen EFG Eurobank, era la finele anului trecut a zecea bancă din România, cu active de 12,2 mld. lei și o cotă de piață de 3,47%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună