Băncile vor face provizioane suplimentare de circa 3 mld. lei după reevaluarea garanțiilor
Băncile vor fi obligate să constituie provizioane suplimentare de circa 3 miliarde de lei (peste 600 mil. euro) rezultate din reevaluarea garanțiilor pentru creditele acordate, diferențe constatate la auditarea situațiilor financiare de la jumătatea anului.
Potrivit unor surse bancare, auditorii au constatat diferențe între valoarea garanțiilor luată în considerare de bănci și valoarea de piață a acestora chiar și de peste 30%. Comparativ cu nivelul de provizionare de la mijlocul anului, care se cifra pe sistem IFRS la 26 de miliarde lei, costul suplimentar al riscului va crește cu mai mult de 10%. Rezultatele raportate de băncile comerciale după primele șase luni indică o pierdere cumulată pe sistem de 192 milioane lei (43 mil. euro), comparativ cu un câștig de 116 milioane lei la finalul primului trimestru, în condițiile în care provizioanele au urcat cu peste 3,5 miliarde lei în IFRS. Practic, după auditarea situațiilor financiare de la finalul lunii iunie, provizioanele aferente primelor șase luni s-au dublat, ceea ce ar echivala cu o pierdere severă la nivelul sistemului bancar, de aproximativ 3 miliarde lei. Cu toate acestea, multe bănci spun că au acoperit deja diferența de provizionare fără să consemneze pierderi suplimentare semnificative, sugerând astfel că evoluția veniturilor operaționale a fost mult mai bună după jumătatea anului. Un număr de 23 de bănci au încheiat prima jumătate a anului cu profit, în timp ce 18 au raportat pierdere. Datele centralizate de banca centrală nu reflectă provizioanele în sistem IFRS de la finalul anului trecut, primele informații fiind prezentate în ianuarie, când totalul provizioanelor s-a ridicat la 22,56 miliarde lei. La finalul lunii iunie, provizioanele băncilor însumau 26,3 miliarde lei.