Home Actualitate Bancherul Mario Draghi, la Timișoara, la...
Actualitate

Bancherul Mario Draghi, la Timișoara, la Tech Talks: „România nu este o țară mică. Dați prioritate intermedierii financiare prin piețele de capital pentru a accelera creșterea economică. Energia va fi cheia creșterii în viitor”

România nu este o țară mică și dacă va da prioritate finanțării economiei private prin piața de capital va putea accelera creșterea, iar contextul este foarte important dacă are propriile surse de energie sau are nevoie de alianțe, a spus…

Bancherul Mario Draghi, la Timișoara, la Tech Talks: „România nu este o țară mică. Dați prioritate intermedierii financiare prin piețele de capital pentru a accelera creșterea economică. Energia va fi cheia creșterii în viitor”
Bancherul Mario Draghi, la Timișoara, la Tech Talks: „România nu este o țară mică. Dați prioritate intermedierii financiare prin piețele de capital pentru a accelera creșterea economică. Energia va fi cheia creșterii în viitor” · Foto: Business Magazin

România nu este o țară mică și dacă va da prioritate finanțării economiei private prin piața de capital va putea accelera creșterea, iar contextul este foarte important dacă are propriile surse de energie sau are nevoie de alianțe, a spus astăzi cel mai important fost bancher al Europei, Mario Draghi, la Timișoara, la o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de business și înalți oficiali din România, desfășurată în marja conferinței Tech Talks, organizată de Universitatea Politehnica din Timișoara.

„Nu știu exact cum este situația, cum aveți sistemul de pensii finanțat, prin pay as you go sau prin fonduri de pensii? Dacă îl aveți prin fonduri de pensii este foarte bine, încurajați investițiile în acțiuni pentru a crea capital. Modelul finanțării inovației și creșterii prin piața de capital este mai bun decât cel prin sistemul bancar”, a spus Mario Draghi.

El a explicat că Europa pierde astăzi în fața Statelor Unite prin faptul că 75% din întreprinderile și startupurile de succes nou create, mai ales din tehnologie, se mută în SUA pentru că găsesc acolo două lucruri: o piață de capital foarte puternică pe care să se finanțeze și 350 de milioane de clienți.

Europa, în schimb, are două modele, unul bazat pe finanțare bancară, care este dominant în Franța, Spania, Germania sau Portugalia, care nu este bun pentru inovație. În schimb, în Marea Britanie, țările nordice și Olanda, finanțarea se face în proporție de 70% prin piețe de capital, prin acțiuni, ceea ce dă posibilitatea întreprinderilor care investesc în inovație să crească mult mai repede.

„Inovația cere o perioadă de gestație mai lungă, iar sistemul bancar nu-și poate lua acest risc”.

De cealaltă parte, întrebat despre ce-i trebuie unei țări ca să devină mai prosperă în viitor, el s-a referit în primul rând la energie.

„Energia în viitor va fi factorul principal pentru prosperitatea unei țări. Acum se pune problema dacă ai această energie sau ai nevoie de alianțe”.

El a făcut o pledoarie în întâlnirea pe care a avut-o cu antreprenorii și într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe care a susținut-o împreună cu Richard Quest, prezentator CNN, la Teatrul Național din Timișoara, că Europa nu are altă șansă decât o integrare mai mare a piețelor financiare, a sectoarelor industriale și a energiei.

„Oamenii din industrie înțeleg importanța scalării. Încet, încet vor determina și oficialii din cadrul UE să acționeze în vederea integrării piețelor și a scăderii birocrației”.

Draghi, fost guvernator al Băncii Centrale Europene și fost premier al Italiei, a redactat un raport în septembrie 2024 prin care a recomandat Uniunii Europene creșterea integrării în toate sectoarele de business, mai ales în cel financiar și energetic, și a cerut măsuri urgente pentru majorarea investițiilor în inovare.

El spune acum că au fost progrese în această perioadă, chiar dacă nu foarte vizibile, pentru că numărul de parteneriate și de fuziuni și achiziții a crescut și există sectoare precum cel al apărării unde viteza cu care se creează alianțe între companiile din Europa este mai mare.

Pentru a accelera luarea deciziilor la nivelul Uniunii Europene, Draghi susține că ar fi necesară crearea de grupuri de lucru pe diverse teme care să vină cu recomandări și să comunice cu alte entități, iar dacă unele decizii nu capătă unanimitate să fie aplicate doar de țările care sunt de acord, cum a fost în cazul euro, când la început doar 12 țări din UE au decis să adere la noua monedă.

Draghi a refuzat să răspundă la întrebarea dacă România ar trebui să adopte euro sau nu, dar a menționat că alte țări ale UE vor vedea beneficiile adoptării euro până la urmă. Draghi pledează pentru o flexibilizare a deciziilor la nivelul Uniunii Europene, în favoarea investițiilor și a inovației și a dat exemplul Google, care a cerut Comisiei Europene autorizație pentru a investi în noi modele AI, dar pentru că s-a confruntat cu un timp prea îndelungat a decis să își mute investiția în Ghana.

El a mai spus în cadrul discuțiilor de la Tech Talks că urmărește foarte atent gradul de adopție al AI în SUA și Europa.

„Investițiile în digitalizare și AI sunt principalul factor de creștere a productivității care va contribui la scăderea inflației. În acest moment doar 30% din companiile europene folosesc AI, în timp ce în Statele Unite proporția e mai mare de 50%. Nivelul de creștere a productivității prin aplicarea AI este de 4%, ceea ce este enorm”.

Draghi este pentru prima dată în România la Tech Talks. Conferința organizată de Politehnica din Timișoara este la a cincea ediție și a avut anul acesta ca temă „Irreplaceable: The Future Needs Humans”. Pe scenă au mai fost prezenți specialiști în neuroștiință cognitivă, experți în AI, în inteligență emoțională și în orașele viitorului.

„Ne-am asumat anul acesta o temă care trece dincolo de tehnologie pentru că până la urmă important este ce se întâmplă cu viața oamenilor prin adopția noilor tehnologii. De când am inițiat această conferință interesul mediului universitar și în general al societății din Timișoara pentru inovație și tehnologie este în creștere, iar acum lucrăm la aducerea unor noi programe universitare de vârf și la accelerarea aplicării cercetării academice în viața reală și în industrie”, a spus rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună