Banca Ucrainei a crescut puternic dobânda luni noaptea, decizia nefiind anticipată de analiști
Banca centrală a Ucrainei a crescut rata dobânzii de referință luni noaptea, pentru prima dată în ultimele opt luni, în încercarea de a susține moneda țării, grivna, și de a limita inflația, în contextul agravării crizei politice.
Rata dobânzii la care instituția împrumută băncile comerciale a fost majorată de la 6,5% la 9,5%, iar cea pentru finanțările overnight de la 7,5% la 14,5%, deciziile nefiind anticipate de analiști, scrie cotidianul Financial Times.
Acțiunile secesioniste din estul Ucrainei s-au intensificat luni, după ce separatiști proruși au preluat controlul unor clădiri guvernamentale din mai multe orașe, ignorând un termen limită de predare transmis de autoritățile de la Kiev.
“Banca centrală consideră necesar să facă acest pas pentru a crește valoarea monedei naționale, pentru a limita inflația și pentru a stabiliza situația de pe piața monetară”, a notat banca într-un comunicat.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro