Avocatul Poporului așteaptă argumente de la Președinție pentru a ataca rectificarea bugetară la CCR
Avocatul Poporului a anunțat că va analiza atent cererea președintelui Klaus Iohannis de a ataca la CCR rectificarea bugetară adoptată de Guvern, precizând că în paralel așteaptă și argumentele juridice de la Președinție pentru a demara un astfel de demers.
“Avocatul Poporului va analiza cu atenție solicitarea publică a Președintelui României de formulare a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului României privind rectificarea bugetară, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial. În paralel cu propriile demersuri, Avocatul Poporului așteaptă prezentarea de către reprezentanții Administrației Prezidențiale a argumentelor juridice pe baza cărora a fost formulată solicitarea publică a Președintelui României”, se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului remis joi MEDIAFAX.
Reprezentanții instituției adaugă că vor analiza și jurisprudența CCR, a CEDO și a Comisiei de la Veneția cu privire la acest subiect.
“În acest sens, Avocatul Poporului a dispus, încă de ieri, 5 septembrie 2018, identificarea și studierea jurisprudenței Curții Constituționale a României (C.C.R.) referitoare la eventualele implicații constituționale ale adoptării unor acte normative în absența avizului consultativ, în general, respectiv a avizului consultativ al CSAT, în special. În același timp, este examinată atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), cât și cea a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția). Jurisprudența instituțiilor sus-amintite este analizată și cu privire la posibila existență a unui conflict juridic de natură constituțională între Președinte și Guvern. De asemenea, sunt examinate atât Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cât și alte reglementări aplicabile în materie”, a completat sursa citată.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro