Aveți drum pe aeroportul din Vancouver? (VIDEO)
Un whisky scoțian de la distileria Glenlivet se numără în prezent printre cele mai vechi și mai scumpe băuturi din categoria sa.
Pus la butoi în 1940, înainte de oprirea producției din cauza războiului, whisky-ul a fost turnat în 100 de sticle care se pot cumpăra de pe aeroportul din Vancouver contra unei sume echivalente cu 23.000 de lire sterline. Aeroportul din Canada a fost ales pentru comercializarea prețiosului sortiment de whisky deoarece prin el tranzitează în drumul spre Asia de Sud Est sau America de Nord o mare parte din cei care-și permit să savureze o asemenea băutură.
Sticlele de Old Glenlivet sunt doar una dintre atracțiile pe care, începând din noiembrie anul trecut, aeroportul le-a introdus pentru a-i atrage pe turiștii cu venituri ridicate. Alte articole de lux puse în vânzare în galeriile aeroportului canadian au fost un ceas Omega Ladymatic rar, la un preț doar puțin mai mic decât al whisky-ului, sau lenjerie Victoria’s Secret în boutique-ul firmei, primul de acest fel deschis în Columbia Britanică.