Home Actualitate Avertismentul care sperie lumea: scumpir...
Actualitate

Avertismentul care sperie lumea: scumpirea dramatică a alimentelor va continua și în 2023 în zona euro

Prețurile alimentelor pentru consumatorii din zona euro vor continua să crească în ritmuri aproape record timp de încă un an cel puțin, în pofida autosuficienței ridicate a sectorului agriculturii din regiune, avertizează Banca Centrală Europeană, potrivit Financial Times.

Avertismentul care sperie lumea: scumpirea dramatică a alimentelor va continua și în 2023 în zona euro
Avertismentul care sperie lumea: scumpirea dramatică a alimentelor va continua și în 2023 în zona euro · Foto: Business Magazin

Prețurile alimentelor pentru consumatorii din zona euro vor continua să crească în ritmuri aproape record timp de încă un an cel puțin, în pofida autosuficienței ridicate a sectorului agriculturii din regiune, avertizează Banca Centrală Europeană, potrivit Financial Times.

Invazia Ucrainei de către Rusia a perturbat livrările din regiunea lovită de război și a dus la o scumpire dra­matică a materiilor prime agricole cheie importate de acolo, cum ar fi în­grășăminte, nutrețuri pentru ani­male și ulei de floarea-soarelui. Un raport recent al BCE averti­zează că acest lucru împinge în sus costurile pentru fermierii și producă­to­rii de alimente din Europa și ar putea ge­nera scumpiri mai ample ale pro­du­selor alimen­tare de zi cu zi.

Oficialii băncii a­rată că inflația ali­men­tară este „aștep­tată să ră­mâ­nă ridica­tă în lunile ur­mă­toa­re, în pofida unor factori compensa­to­rii“, cum ar fi produc­ția in­ter­nă mai mare sau o tre­cere la surse alternative.

Costul în creștere puternică al îngrășă­min­telor va face ca prețurile alimentelor să continue să crească în forță în 2023, avertizează banca.

UE produce mai multe produse agricole decât consumă, însă acest lucru nu a izolat regiunea de impac­tul scumpirii alimentelor la nivel mondial.

Prețurile alimentelor din zona euro au urcat cu 7,5% în acest an până în mai, un maxim istoric. Inflația alimentară anuală este mai ridicată în SUA și UK, însă prețurile au avansat mai rapid în zona euro în ultimele trei luni.

Jennifer McKeown, de la Capital Economics, arată că strategii „nu mai dispun de luxul“ de a nu lua în considerare inflația alimentară, „în special din moment ce prețurile alimentelor sunt atât de vizibile și influențează foarte mult psihologia oamenilor privind inflația“.

BCE a anunțat recent că va începe să majoreze dobânzile în iulie pentru a combate o inflație care, situată la peste 8%, este acum de patru ori peste ținta de 2% a strategilor.

Un nou indicator BCE privind inflația arată că scumpirile din zona euro nu sunt doar importate, notează Bloomberg.

Indicatorul, care încearcă să măsoare presiunile importate, arată că prețurile din zona euro încep să crească la nivel local. Indicatorul „sugerează că, deși creșterea puternică a inflației generale se explică în principal prin inflația importantă, presiunile inflaționiste interne au crescut la rândul lor în ultimul an“, se arată într-un articol publicat recent de bancă.

Noul indicator, denumit LIMI, analizează elementele din indicatorul armonizat al prețurilor e consum mai puțin afectate de presiunile internaționale. Astfel de elemente includ închirierile de case, serviciile interne, mentenanță și reparații și educația.

LIMi este menit s fie utilizat ca instrument suplimentar care să ajute banca în procesul decizional.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună