Avertisment sumbru al FMI. Care sunt urmările Brexit
Riscurile de ordin politic la nivel mondial și protecționismul în creștere subminează creșterea economică la nivel mondial. Avertizarea aparține Fondului Monetar Internațional (FMI), care precizează că și nivelurile record ale datoriilor ori problemele economice din țările bogate vor pune presiune…
Riscurile de ordin politic la nivel mondial și protecționismul în creștere subminează creșterea economică la nivel mondial. Avertizarea aparține Fondului Monetar Internațional (FMI), care precizează că și nivelurile record ale datoriilor ori problemele economice din țările bogate vor pune presiune asupra creșterii economiei mondiale în 2017, anulând efectul pozitiv al unei reveniri a principalelor piețe emergente.
Se pare că eforturile de stimulare a creșterii economice depuse de băncile centrale nu vor avea efectul scontat. Potrivit ultimului raport FMI, rata de creștere a economiei mondiale ar urma să înregistreze doar o creștere ușoară în 2017, până la 3,4% de la 3,1% în acest an.
Un alt risc este protecționismul, iar FMI atrage atenția și asupra majorărilor bruște a tarifelor.
Brexit are influențe asupra producției în Marea Britanie, iar Fondul a redus cu 0,2% estimarea de creștere pentru economia țării. Brexit a generat o oarecare nesiguranță în creștere de ordin economic și politic ceea ce poate duce la scăderea investițiilor și cheltuielilor consumatorilor, iar fluxurile comerciale și financiare este de așteptat să se reducă.
Cititi mai multe pe www.vocea.biz