Home Actualitate Averea lui Warren Buffett sfidează toate...
Actualitate

Averea lui Warren Buffett sfidează toate crizele: Cum a reușit ”oracolul din Omaha” să câștige miliarde de dolari când toți ceilalți miliardari își văd averile sugrumate

Warren Buffet, celebrul investitor american care a făcut istorie cu pariurile sale pe bursă, se numără printre puținii miliardari ai căror avere a crescut în 2025, după ce tarifele lui Donald Trump au dus la pierderi semnificative pentru majoritatea super-bogaților,…

Averea lui Warren Buffett sfidează toate crizele: Cum a reușit ”oracolul din Omaha” să câștige miliarde de dolari când toți ceilalți miliardari își văd averile sugrumate
Averea lui Warren Buffett sfidează toate crizele: Cum a reușit ”oracolul din Omaha” să câștige miliarde de dolari când toți ceilalți miliardari își văd averile sugrumate · Foto: Business Magazin

Warren Buffet, celebrul investitor american care a făcut istorie cu pariurile sale pe bursă, se numără printre puținii miliardari ai căror avere a crescut în 2025, după ce tarifele lui Donald Trump au dus la pierderi semnificative pentru majoritatea super-bogaților, scrie Bloomberg.

În ultimele trimestre, Buffet a evitat achizițiile majore acumulând cash și bazându-se pe acțiunile pe care le consideră sigure,ceea de a dus la creștere averii acestuia. Totodată, el a vândut o parte din acțiunile pe care le deținea la gigantul tehnologic Apple.

Averea lui Buffet a crescut cu 11,5 mld. dolari de la începutul anului, miliardarul controlând în prezent o avere de 153,5 mld. dolari, în ciuda unei pierderi de 14,5 mld. dolari suferite în aprilie.

Buffett, în vârstă de 94 de ani, este acum a patra cea mai bogată persoană din lume și una dintre cele doar două persoane din top 20 de pe listă care și-au văzut averea crescând în acest an. Cealaltă este moștenitoarea L’Oreal SA, Francoise Bettencourt Meyers, care a câștigat 1,8 miliarde de dolari și se află pe locul 19 în clasamentul celor mai bogați oameni din lume.

Elon Musk, care rămâne cea mai bogată persoană din lume, a pierdut 134,7 miliarde de dolari până acum în acest an. Averea sa a scăzut luni la 297,8 miliarde de dolari,  fiind prima dată când averea sa a scăzut sub 300 de miliarde de dolari din noiembrie și până în prezent.

În contextul noilor tarifel comerciale și al scăderilor de pe burse, este posibil ca următoarea mutare a lui Buffet să fie o nouă achiziție a unei companii mari, doar că la un preț cu mult redus, ceea ce ar putea consolida si mai mult poziția financiară a miliardarului american.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună