Home Actualitate Autorul masacrului de la Newtown se cons...
Actualitate

Autorul masacrului de la Newtown se considera în competiție cu Breivik

Surse din cadrul forțelor de ordine afirmă că Adam Lanza, autorul masacrului de la Newtown, a fost motivat de jocuri video violente și de dorința de a ucide mai multe persoane decât Anders Breivik, cu care se considera în competiție directă, relatează postul CBS.

Autorul masacrului de la Newtown se considera în competiție cu Breivik
Autorul masacrului de la Newtown se considera în competiție cu Breivik · Foto: Business Magazin

Potrivit postului, Lanza se considera în competiție directă cu Breivik, condamnat pentru uciderea a 77 de persoane în iulie 2011, în Norvegia. Acesta a ucis opt persoane într-un atac cu bombă în centrul capitalei Oslo, după care s-a dus pe Insula Utoya, unde a ucis alte 69 de persoane, majoritatea tineri care participau la o tabără de vară. Doi oficiali informați în legătură cu investigația asupra masacrului comis la Newtown (Connecticut) afirmă că Lanza vrea să depășească acest bilanț și a atacat Școala primară Sandy Hook, considerând-o drept o “țintă ușoară” cu “cel mai mare grup de persoane”.

Probele arată, potrivit surselor citate de CBS, că Lanza ar fi acționat tot potrivit unor fantezii legate de jocuri video atunci când a ucis 20 de copii și șase femei la școală. Pentru Lanza, aceste morți reprezentau, aparent, un fel de “scor”. Însă atacul a încetat mai repede decât plănuia el. Spre deosebire de Breivik, care s-a predat, Lanza s-a sinucis în timp ce poliția se apropia. De asemenea, înainte să se sinucidă, acesta a tras focuri de armă în direcția polițiștilor, în parcarea școlii.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună