Autopsia unei rețele dispărute

Nu demult, The Washington Post a publicat un articol sub titlul “Studiile spun că majoritatea paginilor web pot fi conectate prin 19 clicuri”. O formulare destul de neglijentă, chiar dacă trecem peste folosirea clicurilor pe post de legături (links). Nu e vorba de “majoritatea paginilor”, pentru că cele 19 legături reprezintă o medie, exact ca în cazul mult mai popular al celor șase grade de separație. Probabil că redactorii au găsit de cuviință să publice această știre în contextul unui recent atac asupra Facebook, însă studiul referit datează din 1999, i se datorează cercetătorului Albert-László Barabási și a fost apoi prezentat în cartea sa numită “Linked: The New Science of Networks” (din 2002), asupra căreia merită să revin într-un alt articol.

Oarecum surprinzător este că, totuși, afirmația din WP este corectă. Deși rezultatul a fost extras din studiul unui mic eșantion (un trilion de pagini) din web-ul mileniului trecut, substratul teoretic aplicat de această “nouă știință a rețelelor” ne asigură că cele 19 grade de separație se păstrează și că web-ul va rămâne o “lume mică” încă multă vreme. Barabási (născut la Bălan, județul Harghita) este de formație fizician și poate părea ciudată specializarea sa în acest domeniu, însă știința rețelelor este un domeniu pluridisciplinar, cu aplicabilitate în numeroase alte științe.

Esența este că rețelele au anumite proprietăți intrinseci pe care, odată ce le cunoaștem, le putem aplica în nenumărate domenii. Primul vizat este sociologia, însă aceleași principii guvernează și rețelele neuronale din creier, ecosistemele naturale sau rețeaua celulelor biologice. De altfel, Barabási – despre care revista PopSci spunea că este “omul care ar putea conduce lumea” – lucrează acum în cercetări privind cancerul la Universitatea Harvard.

Poate oare știința rețelelor să explice – și eventual să prevadă – dinamica rețelelor de socializare? Se pare că doar în mică măsură, deoarece concurența de pe piață face ca datele marilor rețele să fie indisponibile. Și totuși, un videoclip difuzat de Onion în 2009 (o parodie a unei emisiuni de știri) a anticipat corect că ocazia se va ivi curând: un “arheolog al internetului” afirma în film că a descoperit ruinele “civilizației Friendster”. E vorba de prima mare rețea de socializare, lansată în 2002 și depășită abia în 2004 de MySpace, care la rândul ei a fost detronată de Facebook.

După ce a ajuns la 100 de milioane de utilizatori, a început declinul, astfel că 2006 rețeaua era moartă în Statele Unite, dar a rezistat datorită popularității din Asia. Însă după schimbarea interfeței, petrecută în 2009, a urmat colapsul. În iulie 2011, Friendster a fost relansată ca rețea orientată spre jocuri, dar cu câteva zile înainte, o echipă de la Internet Archive a scanat toate datele, constând din utilizatori (nenominali) și conexiunile dintre ei.

Această arhivă este “cadavrul” lui Friendster, rețeaua socială primordială. Așa se face că studiul publicat zilele trecute de un grup de cercetători de la Institutul Federal Elvețian pentru Tehnologie se numește “Autopsia lui Friendster” și își propune să identifice cauzele declinului rețelelor de socializare. Este, evident, o aplicare a științei rețelelor și nu întâmplător regăsim caracteristici puse în evidență de studiile echipei lui Barabási.

De exemplu, predomină “clusterele” – grupuri de utilizatori puternic conectați între ei, pentru că sunt șanse mari ca prietenii unei persoane să fie prieteni între ei. Studiul pornește de la premisa că atunci când costul (timp și efort) implicat de rămânerea în rețea depășește beneficiile (comunicarea cu prietenii), utilizatorii părăsesc rețeaua. În cazul Friendster, schimbarea interfeței a crescut costul, ceea ce a declanșat o reacție în lanț: cu fiecare utilizator plecat, beneficiile prietenilor scad. E multă matematică, dar cam aceasta este esența.
Probabil că știința rețelelor a beneficiat de pe urma autopsiei (autorii admit că e și arheologie), la fel ca și marile rețele de socializare ale momentului, care nici ele nu sunt ferite de astfel de fenomene. Și ele sunt “lumi mici” și vulnerabile.