Austria evocă un posibil faliment al Greciei
Vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, care deține și funcția de ministru de Externe, a declarat că este posibil evocarea unui faliment al Greciei, ca scenariu alternativ, în condițiile în care datele referitoare la situația finanțelor publice elene nu sunt încă disponibile.
Spindelegger a subliniat la televiziunea publică ORF că este așteptat rezultatul discuțiilor dintre autoritățile de la Atena și reprezentanții troicii formate din Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI), care vor avea loc luni, prin intermediul unei teleconferințe. Șeful diplomației austriece a subliniat că dacă UE lasă Grecia să intre în faliment, trebuie să țină seama de impactul scenariului asupra altor țări aflate în dificultate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro