Aurescu: România solicită continuarea eforturilor în procesul de negociere privind Transnistria
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, joi, la reuniunea OSCE, că România solicită continuarea eforturilor pentru obținerea de progrese în procesul de negociere privind soluționarea conflictului din Transnistria, potrivit unui comunicat MAE remis MEDIAFAX.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, la cea de-a XXI-a reuniune a Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), desfășurată la Basel, Elveția.
Potrivit sursei citate, în cadrul intervenției în plenul reuniunii, ministrul român a manifestat îngrijorare față de criza securității europene, în contextul actual marcat de conflictul din Ucraina, persistența conflictelor înghețate din zona Mării Negre și încălcarea principiilor și normelor dreptului internațional.
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul ferm al României pentru eforturile de soluționare a crizei din Ucraina, inclusiv pentru rolul important asumat de OSCE în acest sens. El a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și pentru parcursul european al acesteia, dar și preocuparea pentru impactul acțiunilor Federației Ruse, inclusiv la nivel regional.
Totodată, șeful diplomației române a evidențiat necesitatea intensificării eforturilor pentru soluționarea conflictelor înghețate în spațiul OSCE, cu respectarea principiilor fundamentale și a normelor de drept internațional.
În acest context, Bogdan Aurescu a subliniat importanța prioritară pe care România o acordă soluționării conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, reconfirmând sprijinul pentru negocierile în format “5+2” și solicitând continuarea eforturilor pentru obținerea de progrese în procesul de negociere.