Aur sau orez?

Democratul Henry Waxman, presedintele comisiei parlamentare care l-a audiat saptamana trecuta pe Richard Fuld, directorul executiv de la Lehman Brothers, i-a pus fostului mahar de pe Wall Street una din cele mai grele intrebari din lume: “Credeti ca este corect?”. Intrebarea a venit la sfarsitul unui lung pomelnic care includea bonusuri de sute de milioane de dolari, nemultumiri ale actionarilor ramasi fara bani sau nemultumiri ale platitorilor de taxe care suporta celebrul “bailout”. Unele amanunte au o savoare trista: Waxman vorbeste de bonusuri de 480 de milioane de dolari, Fuld il corecteaza, scrupulos, precizand ca este vorba de numai 350 de milioane de dolari (sumele ar putea fi incorecte, dar ideea de baza ramane). Asadar, o intrebare simpla: este corect?
 
Fuld a dat-o in lacrimogene, de genul “am facut ceva rau, am luat decizii incorecte, sunt intrebari care ma vor chinui de-a lungul intregii mele vieti si chiar si dupa”. Raspunsul era simplu: da, este corect!
 
Este corect pentru ca Richard Fuld nu s-a cocotat singur la carma Lehman si nu si-a stabilit singur bonusurile acelea cu valoare incerta. Au existat un consiliu de administratie, adunari generale ale actionarilor, institutii care sa-i controleze activitatea, comisii si comisari, ziare si televiziuni care sa chestioneze si sa ia atitudine. Activitatea unui director executiv are plusuri si minusuri, suisuri si coborasuri, valori negociate, criterii de performanta (intr-un fel Fuld chiar a facut performanta, nu?) si toate acestea sunt sau ar trebui sa fie prinse in contractul pe care l-a semnat. El poate fi pus sub acuzare daca a comis ilegalitati, asa cum executivii de la Enron au platit pentru mismasurile contabile la care au recurs. Dar in cazul in care se dovedeste ca Fuld si-a condus compania in mod corect, iar falimentul acesteia a fost rezultatul jocului pietei, atunci comedia jucata in Congresul american nu-si are rostul. Subprime au fost la vremea lor produse apreciate de piata, iar multiplicarea de 16 ori a pretului unui activ cu valoare incerta tine nu de legi economice, ci de stupiditate (apropo, lacomia e buna!)
 
Nu-l plac deloc pe Richard Fuld si nu-i tin partea; constat insa ca, in actualul climat economic, au aparut in comportamentul oamenilor, de oriunde ar fi, doua tendinte mari.
 
Odata este vorba ca aceia care au stat linistiti au reactionat in cele din urma, coplesiti de vestile negative si se simt datori acum sa recupereze in cantitatea de ingrijorare pe cap de locuitor, isterizan-du-se. “Vinde”, “nu vinde”, “cumpara”, “transforma in cash”, “scoate banii”, “ingroapa-i”, “cash is king”, sunt numai cateva din indemnurile fluturate.
 
A doua oara avem sloganul “sa aruncam capitalistii la lei”, din ce in ce mai evident la o serie de politicieni in campanie electorala, la manipulatori de profesie sau simpli interesati sa-si usureze ascensiunea folosindu-se de ceilalti – de aici nationalizari, acuze, erodarea increderii. Rezultatul celor doua moduri de manifestare este unul singur – panica. Urmarea nu ma aventurez sa o descriu.
 
Orice ati face, daca e sa pierdeti, veti pierde; daca nu imediat, in timp. Si nu asteptati mare ajutor din partea cuiva, mai ales a politicienilor. Nu este fatalism, i-as spune luciditate – ca sa cladesti trebuie, pur si simplu, sa destelenesti sau sa darami intai. Sa luam, de exemplu, zicerea “cash is king”. De un an de zile o tot aud si citesc, dar nu-i completa.
 
Cat cash? Ce valuta? In ce conditii ale pietei si la ce preturi? Daca nu ma cheama Patriciu sau Becali, pot spera la un tron pentru cash-ul meu?
 
Imediat dupa 11 septembrie profetia de serviciu a fost “lumea nu va mai fi aceeasi!”. La sapte ani de la atentate, vi se pare ca lumea s-a schimbat in mod fundamental? Acum se vorbeste de sfarsitul capitalismului “asa cum il cunoastem”, de socialismul american sau de state intregi in “default”. Peste sapte sau poate peste 17 ani “Si Mai Marea Depresiune” din 2008 va fi o lectie in manualele de economie. Oamenii ar putea fi mai intelepti, cel putin o generatie sau doua, cate vor fi sa aiba amintiri despre cum a fost cand a cazut Wall Street-ul.
 
Singurele lucruri pe care nu ni le poate rapi criza sunt inteligenta si dorinta de a munci si a crea. Poate ca societatea umana se va schimba dupa momentul 2008; poate vor trebui create institutii financiare globale, intr-o lume globala. Mica Islanda sau amarata Romanie vor trebui sa-si identifice calea. Poate ca orezul celui de mai sus se va dovedi peste o bucata de timp mai valoros decat aurul celuilalt. Nimeni nu poate sti. Atunci de ce sa ma las hipnotizat de stiri si sa devin isteric?
 
Cel mai aparent bogat roman al momentului, Gigi Becali, a spus recent: “Pe noi astia bogati n-are cum sa ne afecteze criza”.
 
M-ai linistit, nea Gigi. Da’ sa stii ca si pe noi astia saraci criza asta ne cam lasa reci.