Aur, petrol, gaze, cupru sau aluminiu: epoca lor de glorie s-a dus

Țițeiul Brent a scăzut de la 118 dolari pe baril în februarie la mai puțin de 100 de dolari, prețurile unora dintre mărfurile agricole au coborât și ele, iar aurul a pierdut 15% în doar două zile. Consiliul Mondial al Aurului, cu sediul la Londra, a acuzat natura pur speculativă și deci temporară a căderii prețului unciei de aur, specifică piețelor de materii prime. Analiștii financiari (unii dintre ei reprezentând tocmai interesele fondurilor speculative) insistă, în schimb, că ieftinirea metalelor prețioase are la bază factori obiectivi: perspectiva unor vânzări de aur de către bănci centrale din țări ale zonei euro, faptul că economia Chinei evoluează puțin sub așteptări, dar mai ales perspectiva unei încetări a programului Fed de tipărire de bani într-o perioadă când “presiuni dezinflaționiste încep să se acumuleze în varii puncte ale economiei globale”, conform BofA Merrill Lynch.

Alți comentatori vorbesc însă de un revers al “superciclului” care a dus prețurile materiilor prime la niveluri record din 1998 încoace. “Ciclul de scumpire a mărfurilor a ajuns acum în faza descendentă, dar aceasta nu indică o prăbușire a cererii, ci mai curând o supraofertă, care permite o consolidare a prețurilor la un nivel totuși ridicat”, notează Frederic Neumann, director de cercetare pentru Asia la HSBC. Ieftinirea materiilor prime este pozitivă pentru Asia, afirmă Frederic Neumann, întrucât relaxează presiunea asupra balanțelor de plăți și oferă băncilor centrale marjă de acțiune, în condițiile în care s-a redus amenințarea inflației – principala problemă pentru Asia în cursul precedentelor runde de relaxare monetară din SUA, când Fed a “exportat” inflație folosindu-și tiparnița de bani.

Adepții ideii că “superciclul” de scumpiri ale mărfurilor s-a încheiat susțin, cu mai mult temei, că la originea căderii prețurilor stau factori structurali și că, deci, nu vom mai asista la o creștere a prețurilor la nivelurile dinainte de criză. “Superciclul” a fost impulsionat de faptul că, pe parcursul anilor ’80-’90, prețurile scăzute pe atunci ale materiilor prime au descurajat investițiile în noi mine sau exploatări petroliere, precum și de explozia cererii de mărfuri din partea piețelor emergente, în special din China. Ulterior, investițiile în exploatări de petrol și gaze și în noi exploatări miniere au cunoscut o relansare, în paralel cu menținerea cererii globale la un nivel ridicat.

Criza a schimbat însă lucrurile, lăsând companiile cu stocuri nevândute de cupru ori aluminiu și cu investiții în cercetarea energetică încă neamortizate. În următorul deceniu, potrivit analiștilor citați de Reuters, niciunul dintre acești doi factori nu va mai acționa cu aceeași intensitate, ceea ce va întreține situația de supraofertă existentă în prezent, atât în producția de petrol și gaze, cât și în producția de minerale și metale industriale. Deja grupuri financiare ca JP Morgan Chase vor să lanseze fonduri deschise de investiții având ca activ de bază cuprul, ceea ce indică intenția investitorilor de a profita pe această cale de niște stocuri de metale care altminteri n-ar mai putea aduce câștig.