Au transformat arta porțelanului într-un business, iar acum câștigă zeci de mii de euro din pasiunea lor

Micile opere de artă din porțelan ale Ancăi Popescu s-au bucurat de un succes imediat odată ce au fost expuse în galeria de artă contemporană deținută de Anca Negescu. De-aici a fost doar un pas până ca antreprenoarea și artista să își unească forțele în lansarea brandului de bijuterii de porțelan What if I Fly.

Anca Negescu povestește că a ajuns să activeze în domeniul artei în mod neașteptat. Conducea o firmă cu mulți angajați, iar stresul, spune ea, era proporțional cu anvergura businessului, astfel că a decis să-și relaxeze mintea cu un curs de managementul artei organizat de Artmark – unul dintre primele din țară, de altfel – în urma căruia și-a dat seama că „este mare nevoie de oameni de business care să se implice în domeniul artei”. Ulterior, a absolvit cursuri de managementul artei la la Sotheby’s Institute, Londra, apoi a deschis galeria de artă contemporană Artfooly Gallery din București, al cărei curator este.

Din activitatea galeriei sale s-au desprins treptat noi proiecte, cum ar fi magazinul de artă al galeriei (The Slice of Art) sau brandul de bijuterii din porțelan What If I Fly (Porcelain Stories).

What If I Fly este un studio în care sunt realizate bijuterii și opere de artă în miniatură din porțelan. Acesta a fost fondat în 2016 de Anca Negescu, care are rolul de manager cultural în acest business, și de Anca Popescu, artist contemporan specializat în arta porțelanului și director de creație. Cele două promovează prin acest brand conceptul de „art jewelry”, care se traduce, în cazul lor, prin faptul că fiecare piesă este realizată manual din porțelan și pictată cu aur, platină și culori speciale și cu elemente din metale prețioase.

Conceptul de „bijuterie de artă” (art jewelry)/„bijuterie de autor” este dificil de definit, spune curatoarea, cam la fel de dificil de definit precum este și arta. „Termenul se referă la bijuterii create de artiști sau designeri de bijuterie, de obicei lucrate manual (dar nu obligatoriu), de cele mai multe ori unicat (dar nu obligatoriu), care au la bază un concept original. Sunt în esență niște lucrări de artă miniaturale pe care le poți purta”, explică ea.

Cum se face o bijuterie din porțelan?

Anca Negescu spune că durata de producere a 100 de piese este de aproximativ o lună, dar că depinde foarte mult de gradul de complexitate a obiectelor. Însă, ce este cel mai important, „prima dată se naște ideea”.

„Se creează prototipul, care se modelează manual dintr-o ceară specială, după care se face matrița. Se face porțelanul lichid din praf de porțelan și apă, se toarnă în matrița, se scoate din matriță, se șlefuiește, se arde la cuptor (kiln) pentru prima dată. Această fază se numește biscuit. În a doua fază se glazurează, apoi se arde din nou în kiln la aproximativ 1.240 de grade. După glazură, se aplică decorul (pictura) pe obiect. Culorile, aurul și/sau platina cu care se pictează se fixează pe obiect prin ardere – a treia ardere în kiln. După ultima ardere obiectele se montează, li se fixează accesoriile și abia atunci sunt gata”, descrie Anca procesele prin care trece o bijuterie până să fie gata de purtat.

Antreprenorii care activează în acest domeniu nu duc lipsă de dificultăți. Anca Negescu spune că atunci când lucrezi cu metale prețioase sunt foarte multe acte de făcut și mult timp pierdut, pentru că producătorii trebuie să verifice produsele la ANPC. Ca în orice tip de business, și ea resimte felul în care birocrația și schimbările legislative foarte dese și deloc prietenoase cu antreprenorii îngreunează foarte mult activitatea.

„Anul trecut am scris un proiect pentru a obține o finanțare prin programul Start-Up Nation, care funcționase foarte bine până atunci pentru multe businessuri mici la început de drum. Nu doar că pentru 2018 nu s-au mai acordat fonduri, dar s-au schimbat semnificativ și criteriile de acordare a punctelor. Bucureștiul, Clujul și alte zone prospere din țară au fost serios depunctate și prin urmare antreprenorii din aceste zone nu au mai putut accesa programul de finanțare”, spune ea. În plus, Anca Negescu consideră că în România se trăiește foarte greu din artă contemporană, că majoritatea, deși există și excepții, sunt nevoiți să lucreze în alte domenii ca să poată trăi și fac artă când le rămâne timp.

„Ca antreprenor, pentru a ajunge să trăiești doar din artă contemporană, trebuie ca mai întâi să investești enorm. Nu doar bani, ci și timp, muncă, dezvoltare a nenumărate relații etc. Și nici măcar așa nu ai nicio garanție că vei reuși. Nu îmi plac deloc clișeele, dar arta chiar cere sacrificii. Nu știu de ce, dar așa a fost de când lumea. Astăzi, piața de artă este o piață a marilor jucători, bazată pe marketing și pe manipularea publicului, la fel ca în orice alt domeniu. Dacă nu dispui de resurse financiare foarte serioase – proprii sau ale unor parteneri – trebuie să știi că șansele de a reuși cu adevărat și de a mai avea energie să te mai bucuri și de viață sunt destul de mici. Depinde foarte mult ce așteptări are fiecare de la viața sa”, mărturisește Anca Negescu.

Investiția inițială în acest business a fost de 10.000 de euro. În 2018, brandul a înregistrat o creștere a vânzărilor de aproximativ 20% comparativ cu 2017 („primul an în care am funcționat propriu-zis cu brandul What If I Fly”), ceea ce a dus la venituri totale de aproximativ 45.000 de euro.

Profitabilitatea pe produs este una ridicată, spune proprietara galeriei de artă, dat fiind faptul că materialele folosite în procesul de producție au un cost mic.

„Materia primă folosită în procesul de producție (porțelan, culori, aur și platină pentru pictură, accesorii etc.) are un cost mic, prin urmare profitabilitatea per produs este mare. Timpul, fiind o resursă foarte prețioasă, adaugă valoare mare produselor, pentru că realizarea fiecăruia dintre ele necesită foarte mult timp”, explică Anca.

Taxa pentru participarea la un târg de design în România, care durează în medie o zi sau două, variază între 150 și 500 de euro. În 2018, What If I Fly a participat la aproximativ șase târguri, iar în 2019 plănuiește să participe la mai multe, atât în România, cât și în străinătate.

„Merită foarte mult, la un târg poți să ai vânzări care echivalează cu vânzările obișnuite din jumătate de lună. Depinde, evident, de anvergura târgului și de perioada în care acesta se desfășoară. Târgurile sunt importante nu doar pentru vânzări, ci și pentru că te faci cunoscut, ceea ce se transformă ulterior în vânzări”, consideră ea.

Artă sau bijuterie de artă?

Anca Negescu spune că este important să facem distincția între artă și bijuterie de artă. Deși sunt legate între ele, nivelul de preț este cu totul altul pentru o lucrare de artă (mult mai mare), iar publicul poate fi complet diferit.

„Dacă la bijuteria de artă văd o tendință clară de creștere și dezvoltare a pieței, la piața de artă contemporană lucrurile nu sunt la fel de evidente în România. Observ o creștere, însă mult prea lentă din punctul meu de vedere, îmi este greu să intuiesc încotro se îndreaptă această piață. Lipsurile principale ale domeniului artei în România sunt: banii, educația publicului și dezinteresul aproape total al statului pentru domeniu. Ar ajuta enorm dacă statul ar susține arta prin diverse inițiative. Ar putea”, descrie antreprenoarea cu părere de rău hibele din domeniu.

Cum ne situăm ca țară la nivel global, dar și local în ceea ce privește consumatorii de artă? Potrivit Ancăi Negescu, o diferență semnificativă este puterea de cumpărare, ceva mai redusă în România. „O altă diferență, însă nici pe departe la fel de semnificativă, constă în faptul că publicul din vestul Europei și din țările considerate mai dezvoltate este ceva mai obișnuit cu arta și designul contemporan decât publicul român, fiind mai informat și mai educat în acest sens. Bijuteria de artă se adresează oricum unei nișe destul de restrânse, indiferent de locul în care te afli. În același timp, am observat că în România apetitul pentru design este mai mare decât cel pentru artă”, constată Anca.

La nivel local, concurența în domeniul bijuteriilor de autor este unul destul de semnificativ. Anca Negescu mărturisește că nu concurează cu ceilalți autori de bijuterie exclusiv la nivel local, deși asta ar fi mult mai ușor. „Trăim în era internetului și astăzi, vrem  nu vrem, local = global”, spune managerul cultural.

„Dacă ne referim strict la bijuteria de artă din porțelan, nivelul de concurență este rezonabil pentru noi, în special în România, dar și la nivel global. Ajută foarte mult faptul că fiecare artist are stilul său unic și când lucrezi cu porțelan asta se vede și se simte foarte clar. Aici, în România, chiar ar fi loc de mai mult. Concurența are un rol important, pentru că te forțează să crești și să îmbunătățești permanent tot ceea ce faci”, conchide Anca Negescu.