Atenție că și finanțarea în euro devine din ce în ce mai scumpă: dacă anul trecut dobânzile la lei au explodat, anul acesta dobânzile la euro cresc exponențial, iar cei care au împrumuturi în euro plătesc din plin tensiunile externe, creșterea riscurilor și majorarea ratelor

Anul trecut toată lumea era cu ochii pe dobânzile la lei, care au crescut de trei ori în mai puțin de un an, din cauza exploziei inflației.

În octombrie 2022, ROBOR la trei luni, indicatorul de referință cel mai urmărit și cel mai folosit de către companii și persoanele fizice la stabilirea dobânzilor la credite, a atins un maxim de 8,2%. De la acel nivel ROBOR a început să scadă, mai ales după ce Banca Națională a slăbit politica monetară și a lăsat mai mulți lei în piață spre finalul anului, pentru ca băncile, economia și Ministerul Finanțelor, care are nevoie continuă de bani, să nu aibă probleme. Scăderea a intervenit și ca urmare a prognozelor legate de reducerea inflației, care urmează să se vadă mai evident începând cu luna aprilie. BNR crede că de la 16%, inflația va ajunge în decembrie la 7%, iar acest lucru a determinat Banca Națională să nu mai majoreze dobânda de referință, care a ajuns la 7% la începutul anului.

Vineri, pe 21 aprilie, ROBOR a fost cotat la 6,78%, care este un nivel al dobânzii destul de rezonabil, având în vedere condițiile din piață.

Pentru că anul trecut dobânzile la euro erau mult mai mici decât cele la lei, companiile au început să-și treacă creditele din lei pe euro, iar stabilitatea cursului valutar leu/euro a ajutat mult acest lucru. Plus că băncile locale aveau destul de multă lichiditate în euro, în timp ce pe lichiditatea în lei aveau deficite și trebuiau să majoreze dobânzile.

Dar de la finalul anului trecut și împrumuturile în euro au început “să ardă”, odată ce dobânzile la euro au început să crească susținut. De la un minus de 0,176% în iunie (acum mai puțin de un an dobânzile la euro erau în continuare negative), vineri, 21 aprilie, EURIBOR la trei luni a ajuns să fie cotat la 3,26%, deci costul finanțării în euro a crescut și el de peste trei ori.

În România 70% din finanțarea bancară este în lei, iar 30% este în valută, dintre care cea mai mare parte este în euro.

Problema este că această creștere nu se va opri aici: Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat piețele să se aștepte la o nouă creștere a dobânzii de referință, de la 3% cât este acum spre 3,25%, dacă nu chiar 3,5%, ceea ce va însemna că EURIBOR va ajunge la 3,7%-3,8%.

Dacă inflația în Europa nu va da semne evidente de scădere iar economia europeană nu va fi în recesiune (analiștii cred că fără recesiune inflația nu are cum să scadă), ne putem trezi și cu o dobândă de referință a BCE de chiar 4% la euro.

Același lucru se întâmplă și pe piața americană, dar acolo dobânzile sunt deja și mai mari: dobânda de referință la Fed – Banca Centrală Americană, este acum de 4,75-5%, iar ultimele date indică faptul că Fed va majora din nou dobânda de referință la 5-5,25%, având chiar o perspectivă de 5,25-5,5%.

Așa că finanțarea este, dar va și deveni din ce în ce mai scumpă. La dobânzile de referință ale băncilor centrale, la dobânzile de pe piață – EURIBOR sau LIBOR, încep să se adauge din ce în ce mai mult tensiunile și mai ales riscurile de pe piețele financiare. Nicăieri nu este liniște. Nici în birourile bancherilor.

Criza bancară din America, criza bancară din Europa, care a dus la salvarea in extremis a Credit Suisse, a doua mare bancă a Elveției, se vede din ce în ce mai mult în risc și în dobânzile pe care le cer investitorii de la cei care vor să ia bani.

Banca Transilvania, prima bancă de pe piață, a ieșit vineri după-amiază pe piețele externe, unde a vândut obligațiuni de 500 de milioane de euro, dar pentru care trebuie să plătească un randament/dobândă efectivă de 9% pe an.

Este adevărat că aceste obligațiuni au un regim special – MREL, adică pot fi convertite în capital, dacă este nevoie.

9% nu este chiar deloc o dobândă mică, dar acesta este prețul actual, care include tensiunile de pe piețe, creșterea riscului și continuarea trendului de creștere a dobânzilor la euro.

În februarie, CEC Bank a plătit o dobândă de 7,5% pe an pentru a lua 119 milioane de euro de pe piața externă, tot în obligațiuni de tip MREL.

Ministerul Finanțelor plătește dobânzi între 7-7,5-8% la euro dacă vrea să se împrumute de pe piața externă.

Pe piața internă Ministerul Finanțelor a plătit la emisiunea de obligațiuni Fidelis pe un an adresată populației o dobândă de 3,7% pe an și 5,8% pe an, dar la titluri Fidelis pe trei ani.

Creșterea dobânzilor plătite la depozite, la titlurile Fidelis sau dobânzile pe care trebuie să le plătească Banca Transilvania bineînțeles că bucură deponenții și investitorii.

Pe de altă parte, cei care au credite sau care trebuie să ia credite simt că le arde buzunarul. Finanțarea este din ce în ce mai scumpă și s-ar putea ca și accesul la finanțare să fie puțin mai complicat, mai ales pentru cei care nu stau prea bine la evaluarea riscului.

Foarte multă lume crede că aceste dobânzi vor fi pasagere, iar odată ce inflația va scădea, războiul din Ucraina se va temina iar tensiunile geopolitice se vor diminua, lumea și piețele vor reveni acolo unde erau înainte.

Dar nu va fi așa, iar dobânzile vor rămâne mari (comparativ cu ceea ce a fost în ultimul deceniu) mult mai mult timp decât se așteaptă lumea.

Pe piața românească companiile, în speciale cele românești, antreprenorii români, resimt această creștere a dobânzilor și încep din ce în ce mai mult să ceară intervenția statului, intervenția guvernului ca să “plătim dobânzi mai mici”. Pentru asta trebuie să ne luăm băncile înapoi – este retorica care se aude din ce în ce mai mult.

De unde să ofere statul/guvernul credite cu dobânzi mai mici (cele de acum fiind considerate înrobitoare) dacă statul, dacă băncile – iar Banca Transilvania și CEC sunt bănci românești – plătesc dobânzi mari pentru a face rost de finanțare pentru buget și pentru capitalul propriu, cum este cazul băncilor?