Atacul de la Smardan
Prin tratatul semnat saptamana trecuta de presedintele Traian Basescu si secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, MApN va pune la dispozitia fortelor armate americane poligoanele de antrenament de la Babadag, Smardan si Cincu, precum si baza aeriana de la Mihail Kogalniceanu.
Prin tratatul semnat saptamana trecuta de presedintele Traian Basescu si secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, MApN va pune la dispozitia fortelor armate americane poligoanele de antrenament de la Babadag, Smardan si Cincu, precum si baza aeriana de la Mihail Kogalniceanu. Unul dintre purtatorii de cuvant ai Pentagonului a declarat ca acestea vor fi pregatite sa primeasca trupe americane cel mai devreme in vara lui 2007, dupa ce va fi stabilita infrastructura necesara, o analiza a gradului de securitate si a nivelului de trai.
Tratatul va permite fortelor americane sa foloseasca teritoriul Romaniei pentru antrenament, depozitarea de echipamente si, daca este nevoie, pentru stationarea trupelor. Soldatii americani prezenti pe teritoriul Romaniei nu vor beneficia de drepturi speciale, ci se vor supune legislatiei romane, prevederilor acordului semnat pe 30 octombrie 2001 intre Romania si SUA privind statutul fortelor americane de pe teritoriul romanesc, precum si prevederilor acordului SOFA (Status of Forces Agreement) dintre tarile membre NATO. Tratatul parafat saptamana trecuta este un document politic cu caracter public, cele doua parti urmand sa stabileasca ulterior chestiunile de ordin militar, logistic si financiar. Mai multi oficiali din cadrul Departamentului american al Apararii au afirmat ca bazele vor fi administrate in colaborare cu Romania si nu vor semana cu alte baze pe care SUA le detin in Europa. Potrivit lui Donald Rumsfeld, seful Pentagonului, bazele din Romania trebuie considerate centre operative rudimentare, mai degraba decat baze extinse, permanente, ca acelea infiintate de armata americana in Germania in timpul razboiului rece.