AstraZeneca renunță la discuțiile cu Uniunea Europeană: Reprezentanții companiei au anunțat de dimineață că nu vor participa la ședința privind întârzierea vaccinurilor anti-COVID
AstraZeneca a abandonat discuțiile cu Uniunea Europeană privind amânarea vaccinurilor anti-COVID-19, a declarat Dana Spinant, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Deutsche Welle. „Reprezentanții AstraZeneca au anunțat de dimineață că nu vor participa la întâlnire”, spune Spinant. Totuși,…
AstraZeneca a abandonat discuțiile cu Uniunea Europeană privind amânarea vaccinurilor anti-COVID-19, a declarat Dana Spinant, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit Deutsche Welle.
„Reprezentanții AstraZeneca au anunțat de dimineață că nu vor participa la întâlnire”, spune Spinant.
Totuși, un oficial de rang înalt al Comisiei, citat de DW, spune că firma va participa la discuții „la momentul potrivit”, iar un purtător de cuvânt din cadrul grupului anglo-suedez a declarat că reprezentanții companiei vor intra în ședință „în cursul zilei de azi”.
Executivii trebuiau să discute cu oficialii Comisiei Europene pe baza întârzierilor vaccinurilor de combatere a coronavirusului. De asemenea, Agenția Europeană a Medicamentelor urmează să ia o decizie în ceea ce privește aprobarea serului în cadrul blocului comunitar.
Zilele trecute, Uniunea Europeană a declarat că „toate companiile care produc vaccinuri anti-COVID-19 în UE vor trebui să notifice din timp autoritățile europene dacă plănuiesc să își exporte vaccinurile în țări din afara blocului”, decizie luată în urma tensiunilor cu AstraZeneca.
„Producția este cu două luni în urmă (…) Este complicat, mai ales în fazele inițiale când trebuie să rezolvăm o mulțime de probleme. Însă dacă vom livra cantitatea de doze în februarie, nu va fi un volum scăzut”, spune CEO-ul AstraZeneca, Pascal Soriot.
Anterior, compania farmaceutică a declarat că va reduce numărul de doze pe care intenționează să le livreze în T1/2021, de la 80 de milioane la 31 de milioane de doze, reprezentând o scădere de circa 60%.
În plus, producătorul de medicamente a trebuit să își apare vaccinul împotriva rapoartelor conform cărora nivelul de eficiență al serului nu ar fi la fel de mare pentru vârstnici. Ziarele germane Bild și Handelsblatt au scris săptămâna trecută că vaccinul creat de AstraZeneca și Universitatea Oxford ar avea o eficiență cu 8-10% mai slabă pentru oamenii trecuți de 65 de ani. Publicațiile au citat mai multe surse din interiorul guvernului de la Berlin.
Însă ieri, ministerul sănătății din Germania a declarat că nu poate confirma rapoartele ziarelor. „În plus, studiile sunt evaluate în prezent de Agenția Europeană a Medicamentelor și se știa încă din toamnă că au participat mai puține persoane vârstnice în cadrul testelor clinice efectuate de AstraZeneca”, spune ministerul, adăugând că statisticile au fost modificate intenționat.
„Rapoartele sunt complet incorecte. În noiembrie, am publicat o serie de date în The Lancet care demonstrează că adulții au prezentat un răspuns imun puternic în urma vaccinării. 100% dintre persoanele vârstnice au generat anticorpii necesari după administrarea celei de-a doua doze,” a declarat grupul anglo-suedez.
Acum, compania lucrează în regim „24/7 pentru a elimina dificultățile din procesele de producție a vaccinului”, spune Pascal Soriot, subliniind faptul că Uniunea Europeană a semnat prea târziu contractele, ceea ce a limitat perioada de soluționare a problemelor.
„Cu Marea Britanie am avut o perioadă mai lungă cu aproximativ trei luni pentru repara erorile”, a adăugat Soriot.
UE, cu o populație de 450 de milioane de cetățeni, a rămas în urma unor țări precum Regatul Unit și Israel în ceea ce privește rata de imunizare. Până acum au fost înregistrate de-a lungul Uniunii peste 400.000 de decese provocate de virusul SARS-CoV-2.