Asociația Berarii României are un nou președinte
Andre Highcock, președinte al Ursus Breweries, a fost numit președinte al Asociației Berarii României, începând cu această lună. Andrew Highcock a preluat conducerea Asociației de la Hezy Ovadia, președintele URBB – Tuborg România, care a ocupat această funcție în ultimii doi ani.
“Sunt onorat de această nouă poziție în cadrul Asociației Berarii României, o organizație care de aproape zece ani reușește cu succes să reprezinte un sector important al economiei locale, fiind vocea comună a industriei atât în dialogul cu autoritățile, cât și cu iubitorii berii”, a declarat dl. Andrew Highcock, președinte al Asociației Berarii României.
“(..) Probabil nu va fi un mandat ușor dat fiind contexul creat de recenta creștere a accizei la bere, dar am convingerea că împreună vom găsi cele mai bune căi pentru a depăși acest moment.
Mai mult, din poziția de sector în cadrul căruia evaziunea fiscală este zero – una dintre mândriile industriei berii -, vom susține și mai departe faptul că soluția sporirii veniturilor bugetare nu o reprezintă în niciun caz creșterea taxelor, ci reducerea evaziunii fiscale la nivelul pieței băuturilor alcoolice”, a declarat dl. Hezy Ovadia, președinte URBB – Tuborg România.
Anterior venirii în România, Andrew Highcock a ocupat timp de doi ani poziția de director general al Pivovary Topvar, compania locală parte din grupul SABMiller în Slovacia. înainte de a face parte din compania SABMiller, Andrew Highcock a deținut funcția de președinte pentru Canada și Director General pe Europa de Sud-Est a Maxxium Worldwide, companie internațională de băuturi spirtoase cu un protofoliu de mărci care include Absolut Vodka sau Remy Martin. Totodată, în trecut a lucrat și pentru Diageo în Franța, Marea Britanie și Europa Centrală, ocupând diferite poziții în departamentele de vânzări, marketing și management general.
Asociația Berarii României a fost înființată în anul 2004, având misiunea de a promova și dezvolta o industrie a berii responsabilă și puternică în România.
Din dorința de a asigura un mediu de afaceri adecvat în sectorul producției de bere la nivel național, cinci dintre cele mai mari companii care activează pe piața din România sunt în prezent membre ale Asociației: Bergenbier, Heineken România, Romaqua Group, Ursus Breweries și United Romanian Breweries. Împreună, cele cinci companii producătoare furnizează peste 90% din cantitatea de bere consumată în România.
Acestora li s-au alăturat, începând din 2011, cei mai importanți producători la nivel național de hamei și malț, materiile prime necesare pentru fabricarea berii: Asociația producătorilor de hamei și Soufflet Malt Romania, iar din 2012 în rândul membrilor se numără și microberăria Clinica de bere, cu sediul în Timișoara
Din ianuarie 2008, organizația este membră a Asociației Berarii Europei, considerată vocea industriei europene a berii în fața diferitelor instituții și organizații internaționale. Fondată în 1958, la Bruxelles, organizația are astăzi 27 de membri și reprezintă interesele a aproximativ 4.000 de producători din industria berii din Europa. Mai mult, Asociația Berarii Europei reprezintă și apără interesele a 2 milioane de oameni care datorează locurile de muncă producției și vânzării berii.