ASF: Peste 440.000 de români au accesat aplicația „Află la ce fond de pensii ești!“ în primul semestru al anului
Peste 347.000 de români au folosit în primul semestru din 2025 aplicația „Află la ce fond de pensii ești!“, de pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară, pentru a-și identifica fondul de pensii Pilon II. Numărul este cu aproape 37% mai…
Peste 347.000 de români au folosit în primul semestru din 2025 aplicația „Află la ce fond de pensii ești!“, de pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară, pentru a-și identifica fondul de pensii Pilon II. Numărul este cu aproape 37% mai mare față de aceeași perioadă din 2024.
Luând în calcul și persoanele care au accesat aplicația, dar nu au fost identificate în registrul participanților cu conturi de pensii administrate privat (circa 93.000), rezultă că numărul total al celor care au utilizat anul trecut aplicația „Află la ce fond de pensii ești!“ depășește 440.000 de persoane, reiese dintr-un comunicat de presă al ASF.
Numărul utilizatorilor care au accesat „Află la ce fond de pensii ești!“ a crescut exponențial în ultimii ani, mai ales de când a fost introdusă posibilitatea de a afla instantaneu fondul de pensii la care ești participant, prin simpla introducere a numelui, a prenumelui și a Codului Numeric Personal.
Astfel, dacă în 2020, aproape 60.000 de români au utilizat aplicația, numărul acestora a crescut la peste 200.000 de consumatori unici în 2022, la aproximativ 491.000 în 2023, respectiv peste 572.000 în 2024, scriu reprezentanții ASF.
În funcție de regiunile de dezvoltare ale României, s-a constatat faptul că Regiunea Sud a consemnat cel mai mare număr al solicitărilor unice înregistrate în aplicația „Află la ce fond de pensii ești!“ (17,25% din totalul solicitărilor unice înregistrate în primul semestru din 2025), în timp ce Regiunea Vest se află la polul opus, cu aproape 8,4%.