Home Actualitate ASF l-a aprobat pe Virgil Șoncutean pent...
Actualitate

ASF l-a aprobat pe Virgil Șoncutean pentru un nou mandat la conducerea Allianz-Țiriac

Virgil Șoncutean, directorul general al Allianz-Țiriac, rămâne în continuare la cârma asigurătorului după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-a aprobat pentru un nou mandat, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ASF.

ASF l-a aprobat pe Virgil Șoncutean pentru un nou mandat la conducerea Allianz-Țiriac
ASF l-a aprobat pe Virgil Șoncutean pentru un nou mandat la conducerea Allianz-Țiriac · Foto: Business Magazin

Virgil Șoncutean, directorul general al Allianz-Țiriac, rămâne în continuare la cârma asigurătorului după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-a aprobat pentru un nou mandat, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ASF.

Autoritatea de Supraveghere a transmis că a autorizat aprobarea lui Virgil Vasile Șoncutean „pentru un nou mandat în funcția de director general la societatea Allianz-Țiriac Asigurări“.

Decizia ASF vine după ce recent Consiliul de administrație al Allianz-Țiriac l-a nominalizat pe Șoncutean pentru al treilea mandat la conducerea asigurătorului, având deja aproape 6 ani în această poziție. Virgil Șoncutean s-a alăturat echipei Allianz-Țiriac în anul 2001 pe poziția de traininig manager. După 2 ani și trei luni, el a devenit regional sales manager până în anul 2006, ulterior fiind responsabil de un program denumit Sales OPEX (Sales Operational Excellence).

Începând cu luna septembrie 2010, Virgil Șoncutean a preluat o poziție de conducere pe zona de consultanță și distribuție în cadrul diviziei Allianz Managed Operations and Services SE. Apoi din 2013 până în 2016 a ocupat funcția de chief sales officer în cadrul Allianz-Țiriac Asigurări, pentru ca ulterior să fie numit CEO al companiei, conform profilului său de LinkedIn. Virgil Șoncutean a absolvit Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în perioada 1994-1999, iar ulterior a studiat la Northwestern University – Kellogg School of Management în perioada 2009-2011 și a obținut un MBA în business administration. 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună