Home Actualitate ASF a sancționat șefii administratorilor...
Actualitate

ASF a sancționat șefii administratorilor fondurilor de pensii de la NN Asigurări de Viață și Metropolitan Life

Anna Natalia Grzelonska, director general al NN Asigurări de Viață și Oana Viorica Velicu, director general al Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrate Privat, au fost sancționate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cu amenzi de 4.000 lei, respectiv 2.500 de lei, și avertismente scrise pentru acutalizarea cu întârziere și deficitară a infor…

ASF a sancționat șefii administratorilor fondurilor de pensii de la NN Asigurări de Viață și Metropolitan Life
ASF a sancționat șefii administratorilor fondurilor de pensii de la NN Asigurări de Viață și Metropolitan Life · Foto: Business Magazin

Anna Natalia Grzelonska, director general al NN Asigurări de Viață și Oana Viorica Velicu, director general al Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrate Privat, au fost sancționate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF),  cu amenzi de 4.000 lei, respectiv 2.500 de lei, și avertismente scrise pentru acutalizarea cu întârziere și deficitară a informațiilor privind participanții, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ASF.

Astfel, „în urma analizării rezultatelor acțiunii de control periodic efectuat la NN Asigurări de Viață, în calitate de administrator al F.P.F. NN Activ și F.P.F. NN Optim, doamna Anna Natalia Grzelonska, în calitate de director general, a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei și avertisment scris.

Aspectele constatate au vizat, în principal, investigarea în mod necorespunzător a motivelor pentru care actele individuale de aderare au fost recepționate cu întârziere și actualizarea deficitară a informațiilor privind participanții. Totodată, în sarcina societății au fost dispuse măsuri cu scopul îmbunătățirii procedurilor de lucru.

“De asemenea, consiliul ASF a decis, „ca urmare a controlului periodic efectuat la Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat, în calitate de administrator al F.P.A.P. Metropolitan Life, sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 2.500 lei și acordarea unui avertisment scris doamnei Oana Viorica Velicu, în calitate de director general. Sancțiunea a fost aplicată, în principal, pentru aspecte privind actualizarea necorespunzătoare a informațiilor privind participanții. În sarcina societății au fost dispuse, de asemenea, măsuri cu scopul îmbunătățirii procedurilor de lucru.“

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună