Home Actualitate ASF a sancționat compania de asigurări E...
Actualitate

ASF a sancționat compania de asigurări Euroins cu amendă de 309.400 lei pentru întârzierea soluționării cererilor de despăgubire și a plăților datorate clienților

Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a sancționat compania de asigurări Euroins cu amendă de 309.400 lei pentru întârzierea soluționării cererilor de despăgubire de la clienți și a plăților datorate.

ASF a sancționat compania de asigurări Euroins cu amendă de 309.400 lei pentru întârzierea soluționării cererilor de despăgubire și a plăților datorate clienților
ASF a sancționat compania de asigurări Euroins cu amendă de 309.400 lei pentru întârzierea soluționării cererilor de despăgubire și a plăților datorate clienților · Foto: Business Magazin

Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a sancționat compania de asigurări Euroins cu amendă de 309.400 lei pentru întârzierea soluționării cererilor de despăgubire de  la clienți și a plăților datorate.

Potrivit anunțului ASF, firma a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. 4, alin. 1 și alin.5 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 21. – Soluționarea cererii de despăgubire

(1) În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

(4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire prevăzută la alin. (1) lit. a) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.

(5) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenul prevăzut la alin. (4) sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată. Plata penalităților se face odată cu plata despăgubirii.

Euroins conduce topul companiilor de asigurări după valoarea despăgubirilor plătite pe zona asigurărilor generale, cu peste 1 mld. lei în primele nouă luni  din 2022,  în creștere cu 27,2%.

După plata despăgubirilor, compania a rămas cu 842 mil. lei de gestionat în vederea acoperirii rezervelor tehnice, cedarea în reasigurare și acoperirea cheltuielilor administrative.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună