Așa ceva nu există
Atunci când unii susțin că un lucru sau altul nu se poate, alții trec la treabă și creează imposibilul.
În cea de-a doua categorie se înscrie artistul japonez Kokichi Sugihara și ale sale obiecte despre care cei care le văd ar putea crede că n-au cum să existe.
Sugihara este, de fapt, scrie CNN, un maestru al iluziilor optice, obiectele sale părând să aibă forme imposibile atunci când sunt privite din unghiul potrivit.
Printre creațiile lui se înscriu săgeata cu vârful la dreapta, care, și întoarsă la 180 de grade, tot spre dreapta are vârful, „Cilindrul ambiguu”, în care o serie de obiecte scoase la imprimanta 3D par pătrate și rotunde în același timp atunci când sunt puse în fața unei oglinzi, sau obiecte din seria „Mișcarea imposibilă”, care par și să urce, și să coboare în funcție de unghiul din care sunt privite sau oglindite.