"Artă versus politică" și teme controversate, la Festivalul Making Waves de la New York
Ediția din acest an a Festivalului Making Waves, de la New York, va cuprinde o serie de evenimente speciale, reunite sub titulatura "Artă versus politică", în care vor fi abordate teme controversate ale momentului, între care și situația minorităților sexuale în Rusia, România și SUA.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, la cea de-a noua ediție a Festivalului de Film Românesc de la New York – Making Waves: New Romanian Cinema, care debutează în 4 decembrie la Film Society of Lincoln Center, Romanian Film Initiative invită publicul din New York nu doar la o doză intensă de cinema românesc, ci și la o reflecție pe teme controversate ale momentului și la revizitarea unor repere culturale esențiale.
Astfel, evenimentul “Hedda Sterne Rediscovered” este dedicat artistei de origine română Hedda Sterne, ale cărei lucrări de tinerețe vor fi prezentate în premieră publicului american. Totodată, pentru al treilea an consecutiv, Making Waves continuă programul special “Creative Freedom through Cinema”, dedicat relației dintre artă și politică și libertății de expresie în Europa de Est.

Dacă în 2012 “Creative Freedom through Cinema” a explorat shimbările sociale și culturale petrecute recent în România și Ungaria, iar anul trecut a avut ca țări invitate Cehia și Slovacia într-un dialog despre film și propagandă, la această ediție țara invitată este Rusia. Tema curajoasă propusă de Making Waves o constituie drepturile omului. În contextul în care, în 2013, noua legislație rusă interzice așa-numita “propagandă a relațiilor non-tradiționale cu minori”, comunitatea LGBT locală se confruntă cu abuzuri grave, iar libertatea de expresie este dramatic amenințată. În ciuda ostilității instaurate de statul rus la adresa minorităților sexuale, artiștii continuă să susțină și să documenteze pulsul comunităților LGBT, luptând pentru respectarea drepturilor acestora.
În cadrul programului “Creative Freedom through Cinema”, realizat cu sprijinul Trust for Mutual Understanding, vor fi prezentate două filme controversate: “Călătorie de iarnă” (regia Serghei Taramajev și Liubov Lvova) și “Copii 404” (regia Pavel Loparev și Askold Kurov). Selecția celor două titluri rusești a fost realizată în parteneriat cu Evgheni Gusyatinskiy, critic de film și selecționer la Festivalul de Film din Rotterdam.

“Fragilitatea drepturilor persoanelor gay a fost din plin demonstrată de brutalitatea pe care regimul Putin a îndreptat-o împotriva noastră”, spune scriitorul Andrew Solomon, specialist în pshologie și activist pentru drepturile LGBT, care va participa la discuția organizată de Romanian Film Initiative în cadrul acestui program. “Acești regizori curajoși îi ajută pe cetățenii Rusiei să afle că există mulți alții asemenea lor, iar pe noi, cei din alte țări, să aflăm ce chipuri poate lua suferința în interiorul Federației. Implicațiile locale și globale sunt deopotrivă înspăimântătoare și extrem de relevante”, mai spune Andrew Solomon, care a fost invitat recent și la București, unde și-a lansat cartea “Demonul amiezii. Anatomia unei depresii”.
Alături de el, la discuția care va avea loc pe 6 decembrie la Film Society of Lincoln Center, vor participa regizorul Pavel Loparev și Masha Gessen, o jurnalistă ruso-americană și activistă recunoscută pentru criticile aduse regimului Putin. Dezbaterea, care va trece în revistă situația minorităților sexuale în Rusia, România și SUA, va fi moderată de Mona Nicoară, realizatoare de film documentar și activistă pentru drepturile omului.
Cel de-al doilea program special propus anul acesta de Romanian Film Initiative pentru cel mai relevant eveniment de promovare a filmului românesc în SUA este un exercițiu de recuperare a memoriei culturale. “Hedda Sterne Rediscovered” invită publicul american duminică, 7 decembrie, la o întâlnire în premieră cu lucrări inedite ale artistei Hedda Sterne, prezentă deja în colecțiile unor instituții importante, cum sunt Museum of Modern Art, National Gallery of Art și National Museum of Women in the Arts. Sterne, născută în România, în 1910, s-a afirmat pe scena artistică a lumii la începutul anilor ’40, fiind singura femeie din celebrul grup supranumit “Irascibilii”, din care făceau parte, printre alții, Jackson Pollock, Willem de Kooning și Mark Rothko.
Lucrările pe care artista le-a lăsat în urmă la București, oraș pe care a fost nevoită să-l părăsească în urma persecutărilor etnice – Hedda Sterne era evreică – au fost descoperite recent de Cosmin Năsui, directorul PostModernism Museum din București. Năsui a reconstruit povestea lui Sterne cu ajutorul artistei Medi Wechsler Dinu, prietenă apropiată a artistei recunoscute pentru independența ei față de stiluri și curente. Mai bine de 50 de ani, Wechsler Dinu, acum în vârstă de 106 ani, a îngrijit lucrările de tinerețe ale Heddei Sterne, care a încetat din viață în 2011.
Cosmin Năsui, împreună cu Radu Stern, fost director de programe educative la Musée d’Elysée din Lausanne, Elveția, și autor al cărții “De la Dada la suprarealism: Artiști avangardiști din România”, vor prezenta publicului american primele lucrări ale lui Sterne și povestea artistei prin ochii prietenei sale, Medi Wechsler Dinu, al cărei destin a fost la rândul său marcat de persecuțiile antisemitismului. Acest program special a fost realizat în colaborare cu PostModernism Museum.
“În fiecare an, încercam să oferim cu prilejul ‘Making Waves’ și o platformă cât mai vizibilă și altor domenii artistice complementare filmului și relației între România și SUA”, a declarat Corina Șuteu, președintele festivalului. “Hedda Sterne, prin povestea pe care o spune parcursul ei artistic și personal, încarnează perfect destinul acelui artist pe care marile muzee ale lumii îl descriu drept ‘born in Romania’. Originară dintr-o parte a lumii care s-a zguduit sub tulburările istoriei, Hedda își găsește patria artistică peste ocean. Redescoperirea unui corpus important de lucrări ale ei rămase în țară recuperează fericit originile și parcursul său de început, dând argumente substanțiale în favoarea faptului că Hedda Sterne este unul dintre acei creatori care fac punte între România și valorile artei universale”, mai spune Corina Șuteu.
Inițiat și prezidat de Corina Șuteu, sub direcția artistică a lui Mihai Chirilov, Making Waves beneficiază în acest an și de susținerea Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) și a Centrului Național al Cinematografiei (CNC).
Festivalul este posibil cu ajutorul Trust for Mutual Understanding, HBO România, Stefania Magidson – Blue Heron Foundation, ICON Production, Lark Play Development Center și John Eisner, precum și a numeroși donatori și susținători individuali. Printre aceștia se numără Lucian Pintilie, Adrian Ghenie, Dan Perjovschi, Marie-France Ionesco, Corneliu Porumboiu, Radu Jude, Vladimir Tismăneanu, Dan C. Mihăilescu, Alexander Nanău, Andrew Solomon, Eva-Maria Preiswerk și Freundschaftsverein Schweiz-Rumänien, Richard Peña și Uberto Pasolini.