Arsis, cel mai mare retailer de telefoane mobile controlat de un român, a avut afaceri de 139 mil. lei în 2022, plus 2%
Arsis Trading, cel mai mare retailer GSM controlat de un antreprenor local, a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 139,1 mil. lei, mai mare cu 2% față de anul anterior, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.…
Arsis Trading, cel mai mare retailer GSM controlat de un antreprenor local, a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de 139,1 mil. lei, mai mare cu 2% față de anul anterior, conform datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Compania a avut un profit net de 2,55 mil. lei, mai mare cu 29,6% față de anul precedent. Numărul mediu de angajați raportat de companie a fost de 614, mai mic cu 34 de persoane față de anul anterior.
Arsis Trading, care este deținut integral de antreprenorul Radu Mirea, este unul dintre cei mai vechi jucători de pe piața de retail GSM, care a intrat în business în 1998 ca partener al Connex (actualul Vodafone), cu care are o relație exclusivă și în prezent. Arsis obține venituri de la Vodafone sub forma unor comisioane pentru vânzarea serviciilor furnizate de operator și din comercializarea de telefoane, tablete și accesorii.