Armata americană nevoită să se întoarcă în Orientul Mijlociu / Pentagonul a anunțat anunțat că va trimite nave de război și pușcași marini suplimentari după acțiunile Iranului
Armata americană a anunțat că va trimite nave de război și pușcași marini suplimentari în Orientul Mijlociu, în încercarea de a descuraja Iranul să captureze mai multe nave în regiune. Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a ordonat trimiterea noilor forțe…
Secretarul Apărării, Lloyd Austin, a ordonat trimiterea noilor forțe în regiune după încercările Iranului de a captura două petroliere în apele internaționale din Golful Oman.
Aliații din Orientul Mijlociu au făcut presiuni asupra SUA pentru a face mai mult pentru descuraja Iranul, care – în decurs de o săptămână în această primăvară – a sechestrat două petroliere, scrie WSJ.
Emiratele Arabe Unite și-au exprimat o frustrare deosebită față de lipsa unui răspuns american la capturarea petrolierelor de către Iran la începutul acestui an și au cerut Pentagonului să trimită mai multe forțe în Golful Persic.
Statele Unite au trimis o serie de forțe în Orientul Mijlociu în ultimele trei luni pentru a descuraja forțele militare iraniene să oprescă navele comerciale care se deplasează în regiune.
Chiar și cu noile întăriri, prezența militară americană în Orientul Mijlociu va fi mult mai mică decât forța desfășurată acolo în timpul războaielor din Irak și Afganistan, deoarece Pentagonul a încercat în ultimii ani să își mute atenția strategică către China și Rusia. Dar acțiunile iraniene, inclusiv amenințările recente la adresa transportului maritim din Golful Persic, au determinat Pentagonul să își reorienteze forțele înapoi în Orientul Mijlociu.
În plus, avioanele de vânătoare rusești au intensificat hărțuirea avioanelor americane deasupra Siriei, în ceea ce oficialii americani au spus că pare a fi un efort al Moscovei de a face presiuni asupra SUA pentru a se retrage din regiune. Iranienii împărtășesc acest obiectiv, spun oficialii americani.