Arhitectul care a proiectat unele dintre cele mai proeminente clădiri din București

„Dacă ne referim la arhitectură, Bucureștiul are repere pariziene, deși puține, un exemplu fiind Capșa. Ca să ne apropiem de Paris însă, avem nevoie de intelectualitatea și de educația de acolo. Ca locuitor sau ca turist, trebuie să mă simt bine pe stradă și asta va face să mă simt bine în orașul în care locuiesc sau pe care îl vizitez. Abia ulterior descopăr monumentele și alte atracții. Eu personal tânjesc după animație, mie îmi plac orașele care nu dorm, cum sunt Barcelona sau New York. Și Bucureștiul a început să nu mai doarmă, de aceea a devenit mai atractiv”, crede Mac Popescu.

Doctorul în arhitectură nu e străin de evoluția Capitalei în ultimele zeci de ani, fiind el însuși proiectantul unor lucrări de referință, precum sediul Federației Române de Fotbal din sectorul 2, și sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, din apropierea Arcului de Triumf. În plus, Mac Popescu a coordonat echipa care a proiectat Biblioteca Națională a României de pe Bulevardul Unirii, o clădire modernă, inaugurată sub forma actuală în 2012, despre care arhitectul spune că „nu face notă discordantă cu peisajul, locul și mesajul ei”. El a fost și cel care a ales mobilierul din interiorul clădirii-monument.

În portofoliul lui Mac Popescu se regăsește și lucrul la proiectul Arenei Naționale, realizată printr‑un parteneriat între Universitatea de Arhitectură din București și un birou de arhitectură din Germania. Stadionul cu o suprafață de 108.000 de metri pătrați și o capacitate de peste 55.000 de locuri pe scaune a costat aproximativ 160 de milioane de euro, iar amenajarea zonelor exterioare a dus investiția totală la circa 250 de milioane de euro, spune arhitectul. Arena Națională este însă singurul stadion din Balcani care dispune de o copertină ce îl acoperă în totalitate, un element în plus care distinge Capitala de altele din regiune și chiar din lume.

„Bucureștiul de astăzi este un oraș eclectic, care merită să fie studiat și care prezintă o fascinație pentru cei care sunt din afara lui. Există o diversitate de stiluri în București, mai mult decât în alte părți, un farmec al străzilor; sunt influențe ale perioadelor de modernism, de postmodernism, influențe ale tehnologiei, care au însemnat mult în ultimii cincisprezece ani. Nu cred că trebuie să ne sperie faptul că nu există o unitate între clădirile noi și cele vechi. E o unitate în diversitate.” Poate părea greu de crezut pentru locuitorii Capitalei, dar orașul este obiect de studiu pentru studenți din lumea largă. „Avem permanent echipe de master din alte țări, care vin să-și facă proiectele de diplomă în București, pentru că nu găsesc în alte orașe exemple de fracturi arhitecturale între străzi și zone. Am avut parteneriate cu Madrid, cu Anglia, cu Columbia.

Timp de trei ani la rând, un master din Columbia a avut ca subiect Bucureștiul. Studenții analizează o zonă care s-a degradat și fac studii pentru revitalizarea ei. Uneori, am dat unele dintre aceste studii primăriilor, care s-au bucurat, însă noi nu am urmărit să vedem dacă au ținut cont de propuneri sau nu. Pentru asemenea schimbări este nevoie de fonduri”, spune arhitectul Mac Popescu.

Arhitectul completează însă că poate ar trebui însă să ne sperie, măcar atât cât să facem o schimbare, lipsa arterelor comerciale și a cinematografelor stradale. Ca reper de cultură a unei populații, cinematografele ar putea schimba în bine peisajul bucureștean. „Tot ce înseamnă vitrină este deplorabil, nu există atracție. În anii de după al doilea război mondial, bulevardul Elisabeta, între Universitate și parcul Cișmigiu, era plin de lume, erau cinematografe, restaurante și mult tineret. Astăzi, mallurile au preluat ideea de cinema. Și la Paris sunt malluri, dar rămâne Champs-Elysées zonă de cinematografe. La noi, holurile de intrare în cinema au fost transformate în șaormerii”, spune Mac Popescu.

Ca zonă de promenadă, arhitectul identifică bulevardul Kiseleff, însă nici acolo nu există spații comerciale, cele de care depinde de fapt o arteră destinată plimbării, cum e Champs-Elysées.

La pachet cu penuria de cinematografe „la vedere” vine aglomerația din unele zone ale Bucureștiului, cum sunt cele de birouri, care sufocă practic spațiul, devenind un factor de stres pentru spațiul înconjurător și, în final, pentru oameni, crede Mac Popescu. „În Băneasa, spre aeroportul Otopeni, există o zonă de birouri corecte, cu arhitectură internațională. Ce acuz eu însă este tendința de îndesire, pentru că se începe cu un proiect în care spațiul exterior este mai bine proporționat, apoi se cumpără terenuri și începe aglomerarea, care strică și devine un factor de stres.”

Lui Mac Popescu nu i-au lipsit niciodată imaginația și simțul practic, astfel că primul său proiect important a fost stadionul Sportului Studențesc din zona Regie, cu 12.000 de locuri, pe care l-a restaurat din molozul aruncat de muncitorii care lucrau la realizarea metroului.

În trei săptămâni, Mac Popescu a strâns peste 300.000 de metri cubi de pământ, care au constituit suportul stadionului. În trei ani, a făcut o tribună și două peluze.

De multe ori, arhitectul, în calitate de consilier pentru conceperea unui proiect, nu are niciun cuvânt de spus în organizarea spațiului, fiind nevoit să răspundă unor comenzi, spune Mac Popescu. De capacitatea arhitectului de a-l convinge pe cel care investește depinde astfel organizarea eficientă a mediului adiacent. Cum uneori spațiul public nu este pus în valoare, dezvoltatorii mizează doar pe câte un imobil nou care să-și facă simțită prezența. Un alt păcat de care se face vinovat Bucureștiul, în opinialui Mac Popescu, este nevalorificarea materialelor moderne precum sticla, un element în tendințe la nivel internațional.

„Și arhitectura, ca și moda, se schimbă. Dacă înainte se purta cărămida, acum se poartă sticla. Trebuie să ne inspirăm din tendințele internaționale.”