Ardeleanul care s-a dus să facă afaceri în India și-a crescut businessul de cinci ori în 2013

Tudor Marchiș conduce peste 1.000 de oameni care asigură întreținerea a 40 de clădiri din parcul IT Manyata din Bangalore, cel mai mare din India, ocupând o suprafață de 18 hectare. Într-o țară în care contrastele se întâlnesc la tot pasul, cu mentalități radical diferite de ale europenilor, românul a crescut de la zero o afacere în care are drept parteneri un indian, un norvegian și un ungur.

Parcul IT din Bangalore asigură o treime din exporturile IT ale Indiei, țară cu un PIB de 4,457 trilioane de dolari și creștere economică neîntreruptă în ultimele două decenii. „Cifrele sunt nebunești pentru România„, spune Tudor Marchiș, iar un exemplu este creșterea afacerii pe care o conduce, de la 2 milioane de dolari în 2012 la peste 10 milioane de dolari („o previziune rezervată„) anul acesta, cu o marjă de profit de 15%.

Cum a ajuns în India? Nu și-a propus, povestește el, să emigreze. Dar acționarul indian voia să deschidă o firmă de facility management, cu o abordare diferită față de ce exista pe piață. A căutat parteneri internaționali și a ajuns la discuții cu Andras Bajai, care controla și Thermo Control din România, unde lucra la acea vreme Marchiș. Ungurii l-au propus pe el, iar indienii l-au acceptat. „În 11 noiembrie 2010, când eram la pescuit în Delta Dunării, am aflat că în mai 2011 sunt așteptat în India. Dar am amânat, având planificată nunta pe 16 iulie.” Călătorise mult în Europa, dar despre India a căutat informații pe Google. „Nu m-am intoxicat cu negativism„, mai cu seamă că în privința necunoscutului în general oamenii privesc părțile mai puțin bune, așa cum în fabulă nici vulpii nu-i plac strugurii. „Am făcut vaccinuri, am luat viza și am plecat. Ce aveam de pierdut? Vedeam doar partea bună.”

Naționalitatea, povestește el, nu l-a ajutat aproape deloc, nici când a lucrat în Europa, nici în Orientul Mijlociu și nici în India. Managerii români, în opinia sa, sunt „clar mai prost plătiți decât restul. Românii în general încearcă să le facă pe toate și sunt multitasking. E avantaj și dezavantaj de la caz la caz„. În șirul de atribute pe care le au românii expatriați ce conduc companii, Marchiș mai înșiră inteligența, loialitatea, dispoziția de „a ne distruge viața personală în folosul celei profesionale„. Dar, adaugă tot el, „excepții sunt și vor fi mereu”.

În rândul angajaților din firma pe care o conduce percepția față de români ca nație este dată, crede el, chiar de felul lui de-a fi. „Indienii cred că în România toți oamenii sunt hiperactivi și direcți.„ Pe de altă parte, românul este conștient că nu poate avea o imagine completă, pentru că opiniile negative ale colegilor nu ajung la urechile sale.

Tudor Marchiș se consideră un ambasador al României, „și încă unul mult mai eficient decât multe corpuri diplomatice„. Este hotărât să prezinte și fața mai puțin cunoscută, dar mult mai frumoasă a României celor care, înainte de a-l cunoaște, „credeau că România înseamnă Dracula, orfelinat, țigănie, cerșetorie și sărăcie”.

Chiar dacă recunoaște că despre români în lume sunt prea puține păreri bune, Marchiș susține cât se poate de hotărât că după doi ani în India poate urla în gura mare că e mândru că e român. „Nu avem idee ce șansă avem de la viață că suntem români. Pe subiectul ăsta pot vorbi cinci zile fără a repeta argumentele. Avem apă, aer curat, civilizație, inteligență, bucuria de a trăi și omenie. Ne lipsesc leadership-ul și câțiva ani în care să se usuce total flagelul comunist și vechii bugetari expirați.”

În țara din celălalt capăt al lumii unde trăiește acum 10 din 12 luni ale anului, nu există apă potabilă, iar în orașe ca Mumbay, la malul oceanului, miroase urât din pricina deversării apelor uzate, netratate. Într-o țară în care nu există canalizare, „acum sunt reclame la TV, radio și panouri publicitare care îndeamnă la economisirea apei prin dușuri comune„, pentru că toate apele uzate sunt deversate direct în pământ. Or, numai în Bangalore sunt 8 milioane de oameni.
La pensie se vede „la Cluj, fără niciun dubiu” și are drept țintă să-i convingă pe indieni să investească în orașul său natal, Gherla. Tudor Marchiș spune că iubește România; „Am și avut șansa să o compar cu diferite locuri din lume și e prea bine acasă„. Din păcate, continuă tot el, românii sunt lipsiți de inițiativă și mai au încă mentalitatea comunistă, care oferea locuri de muncă, așteptând și acum „să vină cineva să le bage în sacoșă”.